„Să scot lumii la vedere felul neamului…”
Predoslovie
Acest volum uluitor de dovezi moldoveniste a fost alcătuit din nevoia „cuţitu os” (I.L.Caragiale) de autoapărare de puhoaiele murdare de propagandă neofascistă romînească. Analiza trează, la rece, competentă, fără „filii” şi fără „fobii” deschide ochii oricărui om cu judecată sănătoasă:
„Moldovenismul — spiritul naţional moldovenesc; conştiinţa naţional-statală moldovenească; ‚firea moldovenilor’ (D.Cantemir, Axinte Uricariul, M.Sadoveanu), ‚duhul moldovenilor’ (Viorel Mihail) — este reacţia de autoapărare a moldovenilor puşi de împrejurări haine în faţa propagandei agresive romîneşti” (Vasile Roibu, 2012).
Istoria scrisă a Moldovei este cuprinsă de-a lungul a 700 de ani de ideea generală: de a ocroti credinţa şi integritatea neamului — condiţie de păstrare şi apărare a comunităţii conştientizate, a felului său de a fi, aşa cum l-a dat Dumnezeu.
De aceea, cînd unii au încercat să-i zică ţării noastre „Valahia”, Gr.Ureche s-a pronunţat hotărît: „Ce noi acest nume nu-l priimim!”.
De acum prima istorie desfăşurată — Letopiseţul de cînd s-a început cu voia lui Dumnezeu ţara Moldovei la 1359 îi depărta pe moldoveni de „blestemaţii turci şi de munteni (azi ‚romîni’) hicleni (= trădători)…, ca unii ce au fost părtaşi cu păgînii şi au fost de partea lor împotriva creştinătăţii” (Primele istorii ale Moldovei, 2007).
În iunie 1475 Ştefan al III-lea cel Mare prevenea solii săi din Ungaria Stanciul, Duma şi Mihău: „valahi(azi ‚romîni’) sînt pentru noi ca şi turcii (quia valachi sunt nobis veluti turchi). Şi să ne credeţi cu temei, că nu este altfel decît aşa” (Primele istorii).
Acest adevăr a fost confirmat de Petru Aron, gospodarul Moldovei, în 1456 cînd cerea ajutorul polonilor împotriva turcilor şi basarabilor (ungrovlahi, munteni, azi „romîni”)…
La 1600 Eremia Movilă, gospodarul Moldovei, a cerut, şi a primit, ajutorul turcilor păgîni pentru a apăra Moldova de „banditul valah Mihai Viteazu”, care s-a năpustit asupra moldovenilor, „prădînd şi arzînd sfintele mănăstiri…”.
Crimele monstruoase săvîrşite de ocupanţii romîni în „Basarabia” în 1918 — 1940 au îngrozit întreaga lume…
Astăzi ungrovlahii/muntenii, autobotezîndu-se „romîni”, exprimă aceeaşi ură patologică şi dispreţ faţă de Moldova şi moldoveni, dispreţ provocat de pizma, de invidiu faţă de realizările istorice, de demnitatea fondatorilor Statului Moldovenesc…
…Istoricul Viorica Moisiuc îşi închipuie că „moldovenismul este o cauză pierdută a fundamentaliştilor (?) de peste Prut…” (2005).
Zăpsind mai multe dimensiuni ale moldovenismului, boxerul O.Ţâcu, rătăcit printre istorici, după un cnocaut în moalele capului, a bîiguit: „moldovenismul dintre Prut şi Nistru este de sorginte sovietică, opus moldovenismului romînesc” (Timpul. 27.07.2012).
Ţipălăul antimoldovenesc Dan Dungaciu, zăpăcit total, că pînă în veacul XX nimeni nu ştia de „romînism” ca doctrină, a declarat: „Moldovenismul este o fabricaţie a regimului ţarist de ocupaţie, în special a ideologiei sovietice, staliniste, menite a justifica anexarea provinciei romîneşti Basarabia de către Rusia ţaristă” (Lumea magazin, 19.12.2003).
Pornind de la realitatea, că moldovenismul exprimă suma convingerilor, credinţelor privind felul de a fi al moldovenilor, statornicit, de-a lungul a 700 de ani pe temelia comunităţii istorice, lingvistice, culturale, politice în spaţiul carpato-nistrean;
— Îngrijorat de puhoirea nestăvilită a romînismului agramat şi agresiv, încuviinţat de conducerile Republicii Moldova;
— Pătruns adînc de concluzia alarmantă, bine fundamentată, a academicianului Haralambie Corbu:
„Teroarea romînismului împotriva moldovenismului a căpătat în spaţiul pruto-nistrean dimensiuni devastatoare”;
— Luînd în consideraţie că „Aroganţa romînilor de a-i încorpora pe moldoveni în romînism arată o necunoaştere a realităţilor moldoveneşti şi un soi de îngîmfare a unui ‚frate mai mare’, care decide asupra destinului vecinului” (Vlad Levente. (Criticatac). Săptămîna. 19.09.2014);
— Satisfăcînd cerinţele tot mai insistente privind afirmarea ideologiei de stat,
Partidul Socialiştilor (parlamentar în 1994 — 1998, lideri Valeriu Senic, Artiom Lazarev, Vera Smelîh) a declarat principial, mobilizator, confirmînd o realitate multiseculară: MOLDOVENISMUL constituie sistemul de idei, ce exprimă convingerile, interesele şi aspiraţiile celor pentru care Moldova este patria lor comună. MOLDOVENISMUL este incompatibil cu teoria „romînismului”, „veşnic şi planetar”, agramat şi agresiv, moldavofob şi revanşard… (Dreptate. August 1995).
Existenţa de-a lungul a 700 de ani a caracterului distinct, a „ceea ce este numai al nostru” — al moldovenilor şi-a găsit fundamentare în primul în Europa de Sud-Est studiu etnologic De neamul moldovenilor(1686) de Miron Costin.
Adînc împlîntate în conştiinţa şi sufletul fondatorilor Statului Moldovenesc: felul de a fi al neamului, duhul moldovenilor, credinţa naţional-statală, firea moldovenilor, voinţa de a fi — ceea ce alcătuieşte în ansamblu ideologia moldovenistă, dăinuie neîntrerupt din veacul XIII: unu-i moldovan pînă la poezia Limba noastră (1917) de Alexei Mateevici, pînă la imnul veşniciei noastre Izvoarele vorbesc moldoveneşte (1970) de Victor Teleucă… Acesta este ADEVĂRUL consfinţit de istorie şi hărăzit de Dumnezeu.
Dar… Cît de idiotic ar fi!, art. 5.2 din Constituţia Republicii Moldova stabileşte — Ducă-se pe pustii!: „Nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie a statului”.
Legea Supremă a Republicii Moldova interzice astfel întemeietorilor Statului Moldovenesc să ţină la credinţa lor naţional-statală, la demnitatea lor de moldoveni — naţiune cu o istorie multiseculară distinctă, cu o limbă maternă aparte, cu realizări culturale cunoscute, cu voinţa şi felul lor de a fi — caracteristică întrată în istorie ca fire a moldovenilor.
Formula incalificabilă din Constituţia Moldovei prin inepţia sa arogantă neagă existenţa naţiunii moldoveneşti, a moldovenismului, ca temelie ideologică a Statului Moldovenesc.
Mărturie este dezmăţul, nestăvilit de 30 de ani, în Republica Moldova a romînismului revanşard şi zăbălos, agresiv şi „intelectogol” contra moldovenismului — spiritului naţional-statal al moldovenilor.
Moldovenismul ideologie de stat a Moldovei întruneşte un volum impunător de dovezi definitive în vederea completării şi redactării — de neamînat! — a Constituţiei Republicii Moldova, care din interese politice străine — nemaipomenit! — dispreţuieşte — nici o dată nu pomeneşte! — numele poporului fondator al acestui stat!?
Despre moldovenism/moldavism au scris P.Şornicov, P.Lucinskii, etnologul rus M.Guboglo ş.a. Au scris ruşii Al.Veltman, I.Acsacov… În veacul XVI au scris G.Reihersdorff, S.Orihovius… Mai tîrziu au lăsat notele lor Eustratie Logofătul, Grigore Ureche, Miron Costin, D.Cantemir…
Dar cel mai consistent, ___ şi principial, de o ţinută de savant înzestrat, elaborat de pe poziţii de patriot militant, apărător curajos al valorilor cultural-istorice şi a demnităţii naţionale a compatrioţilor rămîne studiul Moldovenismul ca hulă al academicianului Haralambie Corbu.
Hulitorii romîneşti ai moldovenismului hămăie atît de strident, că au fost auziţi şi în SUA. Moldovologul Charles King constata: „Ziariştii şi oamenii de cultură din Occident, influenţaţi de pan-rominişti, au ajuns să considere ‚moldovenismul’ ca pe o pură creaţie a propagandei sovietice” (Charles King. Moldova post-sovietică… Iaşi, 1997).
„Lipsa de ştiinţă a începutului aceştii ţări”, a întemeietorilor ei a făcut „să biruie gîndul să se apuce de această trudă”, ca „să nu rămîie în întunericul neştiinţei” numele ţării şi al norodului, denumirea limbii materne. Căci „a lăsa… cu mare ocară înfundat neamul acesta de o samă de scriitori, este inimii durere. Biruit-au gîndul sa scoţi lumii la vedere felul neamului…” — Miron Costin. De neamul moldovenilor..., 1686.
Însă mulţi erau şi nu puţini sînt acei care „au fost oameni neînvăţaţi, de n-au citit bine la istorii că au defaimat pe moldoveni” (I.Neculce).
Astăzi, în împrejurări politice tulburi şi confuze, întrebarea lui M.Costin „Neamul Ţării Moldovei de unde se trăgănează” pare să fie tot atît de actuală, ca şi pe timpul cînd a fost formulată — secolul al XVII-lea. Şi constatarea lui I.Neculce despre „oameni neînvăţaţi, de n-au citit bine la istorii că au defaimat pe moldoveni” nu şi-a pierdut din actualitate.
Într-adevăr, cine sînt?, de unde provin moldovenii? De ce ţara lor se numeşte Moldova? Avem impresia că azi foarte puţini sînt acei care ar putea da un răspuns satisfăcător. Explicarea acestei situaţii este la îndemîna oricui, evidentă şi dureroasă.
Istoria etnică a moldovenilor a fost intenţionat trecută sub tăcere sau a fost unilateral interpretată (mai ales, în ultimele două veacuri) de autori străini din toate părţile. Este de necrezut, dar despre originea şi individualitatea istorico-culturală a moldovenilor de la Gr.Ureche, M.Costin, N.Costin, I.Neculce, D.Cantemir încoace — veacuri la rînd! — aproape nimeni n-a scris pe aceste meleaguri.
Este o realitate crudă faptul, că în urma eforturilor depuse de-a lungul mai multor decenii de autori din Rusia, România, dar şi din Moldova, în mediul informativ european circulă reprezentări de-a dreptul deşănţate despre conceptul etnic moldoveni şi despre denumirea limbii vorbite de ei.
Precum e o realitate şi faptul că toţi acei care au comentat şi comentează subiectiv istoria etnică şi situaţia etnolingvistică a moldovenilor niciodată nu şi-au dat truda să afle părerea acestui popor cu o conştiinţă de sine naţională, fundamentată ştiinţific şi istoriceşte, ca şi cea a portughezilor, catalanilor, spaniolilor, sardinilor, francezilor… Cele mai obraznice şi tîmpite sînt gogomăniile antimoldoveneşti ale lui S.Erlih Россия колдунов (2003), Какой молдовенизм нам (Кому?! — V.S.) не нужен? (2014).
Despre moldoveni şi ţara lor nu se putea scrie adevărul decenii în şir — de altfel nici astăzi nu se poate — dacă nu erau (sînt) slăviţi, linguşiţi şi calificaţi ca „frate” ori „soră”, chipurile, mai „mare” cînd un vecin, cînd altul…
Istoria se repetă. Dacă ieri eram impuşi să cîntăm osanale unor vecini şi să-i batjocorim pe alţii, astăzi sîntem constrînşi să-i tămîiem pe cei pe care i-am hulit şi să-i beştelim pe cei pe care i-am preamărît. În ochii lumii, fără nici o jenă oameni de cultură şi de ştiinţă, publicişti proslăvesc azi cu aceeaşi pasiune şi entuziasm bolşevic ceea ce au denigrat ieri şi hulesc ceea ce au lăudat.
În munca nobilă de completare a golului ştiinţific şi informativ cu privire la geneza moldovenilor, specificul limbii lor, la unitatea lingvistică est-romanică, diferiţi autori au scos, nu rareori emoţional-declarativ, pe prim plan numai ceea ce este (sau li se părea) legat de noţiunea „romîn”.
După cum se ştie, alături de anumite particularităţi bine cunoscute, uneori esenţiale, deosebirea dintre denumirile etnice moldoveni şi basarabi/transalpini/ungrovlahi/valahi/ munteni, de prin veacul XIX făcuţi „români”, constă în faptul că moldovenii s-au născut şi s-au „botezat” mai înainte — în sec. XIII. Acest nume de „botez istoric” s-a păstrat pînă astăzi. Ceilalţi, după cîteva „rebotezări”, şi-au luat, mai tîrziu, un nume nou — „romîni”.
Soarta acestor denumiri este diferită. Cei născuţi primii — moldovenii au fost şi continuă să fie înjosiţi şi defăimaţi de „Pizmaşii şi zavistnicii” din asfinţit, inclusiv de cei, numele cărora a fost făcut mai tîrziu.
Denumirea care şi-a făcut apariţia mai tîrziu, cea de „romîn” — a fost şi este preamărită, aureolată şi propagată pe toate căile cu orice ocazie şi prin toate mijloacele, ca provenită direct din viţă nobilă (blagorodnică, cum scrie C.Cantacuzino) şi din sînge pur roman, iar uneori se dă de înţeles că ea ar fi mai veche decît noţiunea „romanus…” Despre atare tendinţe şi idei „sugerate de unii ultrazeloşi” scriu cu amărăciune chiar şi autorii români, îndemnînd la o analiză corectă, trează a realităţilor demult statornicite în istorie.
Procesele etnopolitice, social-economice, care se produc latent, dar şi deschis, în spaţiul european central, „minează tot mai mult”, scrie autorul român S.Avram, discursul politicienilor „care acreditează în continuare, cu disperare, rolul unui fantomatic stat-providenţă şi al unei ‚naţiuni unitare’, într-o perioadă cînd diferenţele şi rivalităţile regionaliste se ascut pretutindeni în Europa, generînd tensiuni pe care nici o ipocrizie demagogică nu le mai poate ignora…”
Autorii, care coboară tot mai adînc în istorie numele „român” folosesc drept argument, chipurile, de netăgăduit, declaraţia: „populaţia băştinaşă se numea români”. În astfel de cazuri academicianul Al.Rosetti avea obiceiul să întrebe cu înţeleaptă indulgenţă: „De unde ştie X (Y, Z…) că…?” Din păcate, deocamdată NIMENInu ştie, de unde s-a aflat despre existenţa denumirii etnice „român” înainte de veacul al XVII-lea. De pildă, evocînd evenimente din istoria Ungrovlahiei din secolul al XVII-lea, istoricul român Al.Odobescu explică: „rumîni ‒ ţărani clăcaşi şi robiţi”.
Diferiţi istorici şi filologi moldoveni, unele persoane care pur şi simplu au însuşit scrisul, dar cărora le stau la dispoziţie anumite publicaţii, edituri şi fonduri, s-au încadrat zelos şi ei la marea treabă de a replasa în abisale adîncuri preistorice şi de a extinde pe perimetri continentali termenul „român”. Servind în sudoarea frunţii cauza românismului fără margini, dînşii uită că ar „călca pe pămînt” (C.Conachi), pe pămîntul unde s-au născut. Pe această cale, din neatenţie, sau mai degrabă cu bună ştiinţă, ei denaturează şi chiar desconsideră istoria etnică a populaţiei băştinaşe majoritare din spaţiul geografic, istoric şi politic al Moldovei.
Informaţiile documentare, generalizările şi concluziile din lucrarea de faţă se „reazămă de pămînt”, de acest pămînt ‒ al moldovenilor. Scrisă „cu dragoste pururea la istorii”, susţinută de convingerea că nu trebuie lăsate fără răspuns lucrările în care se scrie „vecinică ocară unui neam” (M.Costin), culegerea se bazează pe mărturii sigure scrise, înregistrate demult în colecţii de documente, în alte surse. Aceasta ne dă tărie de curaj să repetăm cuvintele lui Miron Costin: „Eu voi da sama de ale mele cîte scriu”.
Drept model de argumentare pentru lucrarea, pe care o propunem cititorilor, au servit volumele prestigioşilor istorici români V.Spinei (Moldova în secolele XI ‒ XIV. 1982, 1992; Universa valachica, 2006; Realităţi etnice şi politice în Moldova meridională în secolele X ‒ XIII. 1985), N.Grigoraş (Moldova lui Ştefan cel Mare. 1992) dar, întîi de toate, monografiile Romanitatea românilor (1972, 1993) de A.Armbruster, Român, românesc, România (1983) de V.Arvinte; studiile lui E.Stănescu: Cultura scrisă moldovenească în vremea lui Ştefan cel Mare, 1964; Premisele medievale ale conştiinţei naţionale romîneşti. Romîn ‒ romînesc în textele romîneşti din veacurile XV ‒ XVII, 1964; Unitatea teritoriului românesc în lumina menţiunilor externe. „Valahia” şi sensurile ei, 1968; Geneza noţiunii de „România”. Evoluţia conştiinţei de unitate teritorială în lumina denumirilor interne, 1968; ale lui A.Armbruster Terminologia politico-geografică şi etnică a ţărilor române în epoca constituirii lor statale, 1980; V.Spinei Terminologia politică a spaţiului est-carpatic în perioada constituirii statului feudal de sine stătător, 1982. Aceste (şi alte) lucrări ale savanţilor români cuprind zeci si chiar sute de pagini de exemple, chemate să sprijine concepţiile, formulate de autori în titlu. Ne-am călăuzit deci de experienţa lui E.Stănescu, V.Spinei, A.Armbruster şi V.Arvinte, aplicînd metoda lor de abordare.
Desigur, angajîndu-se la studierea unor atît de complexe şi actuale probleme ştiinţifice, A.Armbruster, V.Spinei, V.Arvinte, E.Stănescu, alţi învăţaţi români notorii nu au avut posibilitatea să se oprească mai pe larg asupra conceptului etnic moldovan, să nominalizeze şi să examineze toate exemplele cunoscute lor cu privire la expresia limba moldovenească, la numele Moldova.
Luînd în consideraţie că întregul ansamblu de opinii, intrepretări, idei, obiective sau imaginare, cu privire la originea, constituirea, vechimea şi extinderea termenului „român” a fost şi este, în nenumărate rînduri, reluat şi reprodus de toate publicaţiile din Republica Moldova, prezenta lucrare încearcă să introducă în circuitul ştiinţific informaţii şi mărturii certe documentare, întîi de toate, despre existenţa şi dăinuirea în istorie a numelui etnic moldoveni, a denumirii limba moldovenească, a numelui Moldova, dar şi despre basarabi/transalpini/ungrovlahi/valahi, munteni, azi „români”.
Bine informaţi despre atmosfera ştiinţifico-publicistică democratico-pluralistă din Republica Moldova, sîntem conştienţi de riscul şi chiar pericolul care ne paşte. Avem însă convingerea că „în spaţiul ştiinţific, publicistic contemporan, sufocat de politizare şi scriitură de tarabă”, o culegere de mărturii documentare, „ce ne integrează marilor civilizaţii istorice ale lumii, dar şi ne individualizează ca popor” (N.Cojocaru, Suceava) şi care confirmă dreptul poporului moldovenesc „de a trăi după dorinţa lui liber rostită” (N.Iorga), este mai mult decît binevenită.
Lucrarea de faţă ar putea fi concepută, credem, ca o modestă încercare de completare a unor compartimente din monografiile lui A.Armbruster, V.Arvinte, V.Spinei ş.a.
Caracteristica principală a volumului constă în faptul că generalizările şi concluziile se bazează ‒ în majoritatea covîrşitoare ‒ pe mărturii reproduse din lucrările autorilor români.
Aceştia ‒ în tot cazul, o bună parte din ei ‒ din diferite considerente (de fapt, se ştie din care anume), marginalizează, interpretează arbitrar sau chiar denaturează informaţiile istorice cu privire la termenii moldoveni, limba moldovenească, Moldova.
Compartimentul Dimensiunea rusască a moldovenismului cu capitolele Istoria moldo-rusă şi Limba rusă în Moldova pentru prima dată însumează şi reactualizează informaţii scrise şi generalizări ştiute de ordin etnolingvistic şi istorico-politic, confirmînd convieţuirea volohilor (moldoveni) cu rusinii/rusi. Simbioza îndelungată voloho-rusină a influenţat fundamental esenţa etnică şi lingvistică a comunităţii în devenire în spaţiul carpato-nistrean.
Componenţa vocabularului istoric, mărturiile etnonimice au îngăduit prestigiosului filolog-slavist, academicianului romîn Ioan Bogdan să tragă concluzia:
„Nici nu poate fi vorba de popor moldovenesc înainte de absorbirea elementelor slave de către populaţia est-carpatică în cursul secolelor VI — X” (1905).
Acest adevăr etnic şi istoric a fost împărtăşit de vestiţii istorici şi lingvişti romîni, academicienii N.Iorga, C.C.Giurescu, Sextil Puşcariu, D.Onciul (atunci cînd tratează „controversata chestiune romînă”)…
Fiind o lucrare ştiinţifică de popularizare, cartea de faţă nu pretinde nici pe departe la epuizarea numărului de exemple, o bună parte dintre care, din cauza volumului limitat, a rămas în afara copertelor. De asemenea, culegerea nu pretinde la formule cu titlu de adevăr definitiv.
Scopul lucrării este pe cît de simplu, pe atît de modest. Materialele expuse în paginile ei vin să demonstreze că numele etnic moldovan, denumirea limba moldovenească, numele Moldova sînt tot atît de sfinte, scumpe şi dulci pentru populaţia băştinaşă majoritară din Republica Moldova, ca şi numele etnic român, expresia limba română, numele România ‒ pentru populaţia de astăzi de la sud de Carpaţi.
Majoritatea mărturiilor reproduse în lucrare sprijină ideea umanistă: în lume nu sînt popoare cu denumiri „frumoase” şi popoare cu denumiri „pocite”. Denumirile popoarelor sînt aşa cum le-a dat Dumnezeu, le-a hărăzit istoria şi au vrut oamenii aceştia de aici, acei de acolo, ceilalţi de dincolo…
Îmbărbătaţi de principiul: „fiecare om are dreptul la libertatea gîndirii, conştiinţei…, la libertatea convingerilor şi exprimarea lor liberă” (Declaraţia universală a drepturilor omului), ne-am încumetat doar să amintim, că a existat şi există adînc înrădăcinate în memoria istorică şi în conştiinţa populaţiei băştinaşe majoritare a Republicii Moldova numele etnic moldovan, denumirea limbii materne ‒ limba moldovenească, numele ţării Moldova.
Cine vrea să se convingă de acest adevăr îl rugăm respectuos să citească această carte.
Să aplece urechea la îndemnul lui Miron Costin din lucrarea sa „De neamul moldovenilor…”: „Caută-te dar acum, cititorule, ca într-o oglindă şi te priveşte de unde eşti, lepădîndu de la tine toate celelalte basne cîte unii au însemnatu de tine, din neştiinţă rătăciţi, alţii din zaviste, care din lume între neamuri n-au lipsitu niciodată, alţii de buiguite scripturi şi deşarte”.
De asemenea îndemnăm cu speranţă cititorul să pătrundă cu inima şi cugetul înţeleptele şi încurajatoarele rînduri, scrise de N.Iorga în 1918:
„Toate popoarele, şi cele mai mărunte, căuta în momentul de faţă a-şi documenta obîrşia lor, rostul lor pe pămîntul unde se află… Războiul de azi a aruncat între lozinci în stare a cîştiga devotamentul oamenilor şi pe acea a dreptului ce-l are orice popor, mare sau mic, de a trăi după dorinţa lui liber rostită… Şi fiecare grup omenesc trebuie să aibă la îndemînă mijloacele de luptă măcar să se apere împotriva tendinţei de a-l nimici şi de a-i lua locul care-i poate veni din partea unui grup rival… De aici şi rostul acestor cîteva explicaţii” privitoare la moldoveni, la locul lor în istorie, la dreptul lor de a se considera un popor, o naţiune în rînd cu toate celelalte, mari sau mici.
Am cuprins în lucrarea noastră cîteva texte de Ioan Alexandru, C. Ghiulea, Iorgu Iordan, Viorel Mihail, Vasile Roibu, Cozmin Pasca nu pentru a mă adăposti la autoritatea lor bine meritată, ci pentru a demonstra că adevărurile reactualizate în paginile următoare sînt constatate, dovedite, recunoscute de multe alte persoane cu o reputaţie profesionistă, cetăţenească fără cusur.
Se cere de menţionat în mod deosebit contribuţia substanţială, inegalabilă la apărarea demnităţii naţionale a moldovenilor, a limbii moldoveneşti, a istoriei Moldovei — a moldovenismului în general a Asociaţiei Moldovenilor din Ucraina. Călăuzită de inimosul moldovan, luptător curajos şi isteţ pentru ocrotirea valorilor naţional-spirituale, a conştiinţei naţionale a fondatorilor statului cu dulcele nume Moldova, Anatol Fetescu, activitatea rodnică şi multiplană a Asociaţiei Moldovenilor din Ucraina constituie un capitol de glorie a luptelor pentru moldoveni şi pentru Moldova.
Realizările (palmaresul, cum zic romînii) Asociaţiei Moldovenilor din Ucraina sînt de-a dreptul surprinzătoare: păstrarea pînă la ultima nădejde a şcolilor moldoveneşti, editarea a zeci de manuale de limbă şi literatură moldovenească; publicarea în săptămînalul Luceafărul a mii de articole moldoveniste, editarea a zeci de culegeri de studii şi chiar de lucrări de pionierat precum Moldovenii din Ucraina (mold., rus), Moldovenii. Particularităţi etnolingvistice (mold., rus), Istoria adevărată a Moldovei, Неизвестная Молдавия. XIV — XVI вв., De ce moldovenii nu-s romînii (mold., rus) ş.a. demonstrează în chip incontestabil că Organizaţia obştească a moldovenilor din Ucraina în anii 1994 — 2015 sub conducerea lui Anatol Fetescu a făcut de mii de ori mai mult pentru Moldova şi moldoveni decît toate guvernele proromîneşti (ce huzuresc pe banii moldovenilor!) cu toate filialele romîneşti ale tuturor institutelor şi chiar a academiei tot romîneşti!
Batjocură la nivel de stat!
În ultimii 25 de ani cel mai mult a publicat, cuprinzător şi pătrunzător, nu rareori cu ibrişin, articole, studii, fascicole-broşuri (bunăoară, Istoria nefalsificată a Moldovei) despre moldoveni, despre limba moldovenească, despre hămăitorii agramaţi şi agresivi ai moldovenismului, dl Viorel Mihail.
Colecţia Săptămînii 1994 — 2013 rămîne cel mai amplu şi preţios — unic! — tezaur naţional-istoric, cultural-ştiinţific al Moldovei şi moldovenilor — dovezi nepieritoare ale veşniciei duhului moldovenesc, a moldovenismului.
Aceste adevăruri împînzesc în aşa măsură prezenta lucrare încît ele nu pot să nu sară în ochi de la prima pînă la ultima pagină.
Alte adevăruri crude de la Viorel Mihail…
„…Sîntem noi oare pregătiţi să înghiţim nişte adevăruri crude, precum ar fi (unul dintre sutele şi miile): poezia Limba noastră de părintele Alexei (nu Alex şi Aléxie!) Mateevici este un imn închinat limbii moldoveneşti, fiind contrapusă celei romîneşti, de la Bucureşti! Izolaţionismul părintelui de la Căinari nu-l putem accepta, dar nici bătaia de joc faţă de limba romînă, care a apărut cu mult mai tîrziu, n-o putem tolera. Căci această limbă, după ce a fost expulzat elementul sănătos — moldovenesc! — din ea, numai ‚romînească’ nu este!..
În cazul în care nu sîntem pregătiţi de un asemenea efort, orice discuţii sau polemici CIVILIZATE, în arealul cultural romînesc nu se pot produce, ca atare, deoarece ele nu dispun de un suport intelectual adevărat…” — Viorel Mihail. Săptămîna, 15.07.2005.
Amintind romînilor povaţa lui Ş.Coresi „Fraţilor rumăni, cetiţi şi nu judecarăţi necetind înainte”,
Vă poftim să cugetăm/discutăm CIVILIZAT asupra următoarelor adevăruri crude…
Vasile Stati
Chişinău — Dubăsarii Vechi. Vila Cleopatra.
2013 — 2021