Se implinește un an, dragi cititori, de cînd Moldova s-a proclamat suverană. Nu se știe încă: ne va permite sau nu ne va permite imperiul să fim unicii stăpîni la noi acasă. Veniții de aiurea tare ar vrea să rămînem în continuare colonle, pentru că anume colonie am fost din patruzeci încoace.
Și totuși, Moldova e suverană astăzi, pentru că așa vrea să fie poporul ei băștinaș. Destul cît am fost robi la Poartă și paznici la Kremlin. Avem vatra noastră, cuibușorul nostru de dor, se cuvine să ne contopim cu mormlntele bunilor și străbunilor noștri într-o suflare, pentru că sînt încă vii străbunii moldovenilor de altă-dată.
Acum, la un an de suveranitate, am încercat să scriu un imn pentru dulcea mea Moldovă, pe care îl propun astăzi atenției domniilor voastre, dragi cititori. Nu e imnul de stat, subliniez, e un imn obișnuit, pe care îl poate scrie orice doritor, dacă-i ține cureaua. Imnul meu e numai al meu și, deocamdată, mi-e drag așa cum este: vers stil clasic, fără nici o muzică, sper, însă, că cineva dintre compozitorii noștri il va observa, totuși. Iată versurile:
Moldovă — Patrie străbună,
Vatră de dor daco-romană —
Poartă prin secole cunună
De sfîntă și de suverană!
Aici se-ntoarce Ștefan-Vodă
Din cea mai mare bătăilie,
Și din baladă, și din odă,
Părinte-al neamulul să fie.
Arde Soarele, scînteie
Lunca verde-a graiulul.
E Moldova noastră cheie
De la poarta raiului.
Moldovă — primăvară nouă,
Luceafăr blond, care străluce,
Ca picătura cea de rouă,
Pe sabie, dar și pe cruce!
Aici poetul doina-și zlce,
Și doina-i fără-asemănare:
Freamătă-n ea un Ian de spice
Și vin muscalii dea călare.
Arde Soarele, scînteie
Lunca verde-a graiului.
E Moldova noastră cheie
De la poarta raiului.
Moldovă, pasăre măiastră,
Cea mai frumoasă dintre toate.
Mîndria noastră, slava noastră
Chemarea cea de libertate!
Nici un păgîn venit de-aiurea
Nu va putea să te împarlă,
Ci se va ridica pădurea
Și va lovi cu moarte-n hoardă.
Aci se naște veșnicia,
Aci ni-i crez de sccoli munca:
La Chișinău și-n Transnistria,
La Caipriana, Ciadîr-Lunga…
Arde Soarele, scînteie
Lunca verde-a graiului.
E Moldova noastră cheie
De la poarta raiulul…
Pot exista mai multe imnuri dedicate Moldovei, mai am scrise și cu cîteva, dar dinire: toate poporul, sînt sigur, va alege unul Imnul vechi, dacă-l țineți minte, nu avea nimic sfînt în el. Sau, poate, cuiva îi este dor de el? Formal, era și ăla un imn al Moldovei suverane. Numai primele versuri cît făceau. Dacă nu mă înșeală memoria, sunau, cu aproximatje. astfel: „Moldova, cu doine străbune pe plaiuri, / Cu poame și pîine pe dealuri și văi. / Luptînd cu-ajutorul Rusiei mărețe, A vrut neatîrnarea pămîntului ei…” Să continui nu mai are nici un rost. „Imnul” nu era imn, dar era o bătaie de joc. ca și cum ar fi fost scris de către tătuca Stalin, și nu de niște poeți moldoveni. Așa erau timpurile, așa erau obiceiurile. Ce-a fost, a trecut și, să dea Domnul, să nu se mai întoarcă nicicînd.
Să fim stat suveran în înțelesul adevărat al cuvîntului… Suveranitate naționala, pentru cei care nu știu sensul cuvintelor voi cita dicționarul etimologic, inseamnă: „Independența unui stat față de alte state”. Nimic periculos, deci. Taman ceea ce nu ne ajunge nouă, moldovenilor, de secole. Veniților de aiurea nu le place suveranitatea Moldovei. Ei nu ne prea doresc binele. Cum așa, zic, să nu ne mai fie moldovenii slugi? În suveranitatea Moldovei ei văd pcricolul unirii cu România. Ceea ce moldovenii n-au declarat. De ce oare oaspeții sînt atît de „clarvăzători”? Pentru că, dacă se întîmplă o atare minune, veniții de aiurea vor fi obligați să se cărăbănească pe la casele cui îi are, iar acolo trebuie să muncești din greu. Acolo are cine conduce. Zic „veniții de aiurea” și am în vedere numai și numal pe acei veniți care ne consideră pe noi, moldovenii, rasă inferioară. Sînt de aceștia în Moldova, cum credeți? Dacă nu sînt, îmi voi lua cuvintele înapoi…
Dumitru MATCOVSCHI
„Moldova Suverană”, 22 iunie 1991