Prima eliberare a Moldovei de către Rusia s-a săvîrşit în 1806.
Pe parcursul veacurilor au avut loc şi alte eliberări. De aceea întru comemorarea actului crucial pentru existenţa Statului Moldovenesc — Marea Eliberare de la 28 iunie 1940, vom porni de la conceptul: istoria defineşte ceea ce s-a petrecut cu adevărat, a fost confirmat de documente.
Istoriografia eliberărilor Moldovei este mult prea bogată, variată şi controversată. Ne vom călăuzi aici de concluzia academicianului C.C.Giurescu (1932): „Orice afirmaţie într-un studiu istoric trebuie să se întemeieze pe o dovadă concludentă, pe un document, care să nu sufere discuţie…”. Aşadar, cum ne îndeamnă Miron Costin: „să cercăm scripturile/documentele”, lăsînd la o parte discursul, comentariile pentru alte ocazii. … Prima dată Rusia a eliberat Moldova (partea ei răsăriteană) în 1806. În urma Războiului ruso-turc (1806 — 1812) Imperiul otoman A CEDAT Imperiului rus Moldova dintre Prut şi Nistru. Potrivit Tratatului de la Bucureşti din 16.05.1812, hotarul dintre imperii se stabilea pe Prut pînă la Dunăre.
Rusia nu numai a eliberat Moldova, dar şi a unit-o: „raialele Hotin, Tighina (poreclită de turci „Bender”), Akkerman, Izmail, Reni, Chilia, în general — sudul interfluviului Nistru-Prut cotropit de osmani „au fost trecute sub conducerea nemijlocită a Divanului Moldovei. Astfel, Rusia şi-a onorat angajamentele luate faţă de Statul Moldova de guvernele ţarilor Alexei Mihailovici la 1656, Petru I la 1711… În anii 1806 — 1812 în teritoriile reunite au fost reinstaurate sistemele administrativă, juridică, fiscală…” (D.Grama, 1994).
Prin rescriptul împăratului Alexandru I din 19 aprilie 1818 Moldova de Est (rebotezată de ruşi „Basarabia”) a devenit autonomă, se „cîrmuia osăbit”: îşi păstra legislaţia tradiţională, limba moldovenească a devenit limbă de stat alături de cea rusă. În ţinutul eliberat n-a fost întrodusă iobăgia (крепостничество); populaţia a fost scutită de dări, bărbaţii nu erau recrutaţi în armată (D.Poştarencu, 1998; Istoria Romîniei. Enciclopedie, 1997).
Astfel, în perioada cînd „Romînia nu exista… Şi nu se gîndea nimeni că o ‚Romînie’ ar fi cu putinţă” (N.Iorga. Comemorarea pierderii Basarabiei. 16.05.1912), „Ţara Moldovei era un stat suveran sub protecţia Rusiei” (D.Grama. Evoluţia statutului juridic al Basarabiei. 1806 — 1818. 1994).
A doua oară Rusia a eliberat Moldova (regiunea pruteană Bolgrad — Chilia) în 1877, teritoriu răşluit de Franţa, Marea Britanie, Turcia în urma Războiului Crimeii (1853 — 1856).
A treia oară Rusia a eliberat Moldova în martie 1918. Concret: a obligat agresorii romîni „să cureţe Basarabia în 2 luni”. Prim-ministrul şi ministru de externe al Romîniei Al.Averescu, semnînd la 9 martie 1918 Convenţia ruso-romînă, a recunoscut pe plan internaţional, că năvălirea războinică a 4 divizii romîneşti în ianuarie 1918 asupra Republicii Democratice Moldoveneşti „a fost un act dubios” (I.Gh.Duca, P.Cazacu). Acest adevăr implică anumite completări documentare. La 2 decembrie 1917 „Basarabia, sprijinindu-se pe trecutul său istoric, s-a declarat Republică Democratică Moldovenească, care va întra în alcătuirea Republicii Federative Democratice Ruseşti, ca părtaş cu aceleaşi drepturi” (Şt.Ciobanu. Unirea. Studiu şi documente. 1993). Nota bene: 1. Moldova dintre Prut şi Nistru, cedată de Turcia, se afla sub juridicţia Rusiei din 1812. 2. Din 4 august 1916 Romînia, întrînd în Antantă, era aliată a Rusiei. Cu toate acestea, cum i-i năravul — de a năvăli mişeleşte asupra Moldovei încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun (1400), de la început de decembrie 1917 Romînia tăbărăşte banditeşte asupra Republicii Moldova, jefuind şi împuşcînd cetăţeni moldoveni.
„Decembrie 7, 1917. În Leova au întrat 2 regimente romîneşti. Prin mitraliere au fost împuşcaţi 5 cetăţeni. Arestările continuă. La Cahul e linişte” (Unirea. Studiu şi documente).
La 20 — 21 decembrie 1917. Sfatul Ţării primeşte telegrame desperate din Cărpineni: „Satele Pogăneşti, Topor, Sarata-Răzeşi, Voineşti sînt încercuite de unităţi militare romîneşti. Se împuşcă în cetăţeni. Autorităţile se arestează” (ANRM. F. 919. D. 2. P. 208). Astfel, prin năvăliri banditeşti, jefuiri şi omoruri a populaţiei civile îşi netezeau romînii calea spre „unire” a „Basarabiei” cu ţara de unde tăbărau bande înarmate…
… La 15 decembrie 1917 din Simferopol se primeşte o telegramă: „Către guvernul Republicii Moldoveneşti. …Consiliul reprezentanţilor poporului din guvernămîntul Tauridei (Crimeea) … propune a întra cu el în relaţiuni pentru elaborarea măsurilor, care vor duce la întărirea adunării constituante, organizarea unei autorităţi centrale puternice şi crearea unei republici federative ruse. Preşedinte Vianchi. 15 decembrie 1917. № 3377. Simferopol”.
Aşadar, Republica Tauridei (Crimeea) a fost prima (nu Romînia!) care a recunoscut oficial Republica Democratică Moldovenească.
Romînia regală a fost a doua ţară, care a recunoscut Republica Moldova. Notă a guvernului Romîniei: „În numele guvernului romîn, cu cinste rog guvernul Republicii Moldoveneşti a Basarabiei (?) să primească ca reprezentant al nostru pe domnul Gheorghe Lucasievici, care are din parte-ne însărcinarea să întreţină între domnia voastră şi noi cele mai prieteneşti şi frăţeşti relaţiuni… — Preşedintele Consiliului de Miniştri, Ministru al afacerilor străine Ion I.C.Brătianu. Iaşi. 3 ianuarie 1918. № 56” (Ion Ţurcanu. Unirea Basarabiei, 1998).
„Cele mai prieteneşti şi frăţeşti relaţiuni” — curat romîneşti! — romînii le-au demonstrat chiar în acele zile de început de ianuarie 1918: 4 (patru!) divizii romîneşti s-au năpustit asupra Republicii Democratice Moldoveneşti fără scut de apărare. Guvernanţii Romîniei, ca nişte bandiţi ordinari, nu numai au trădat, dar şi au năvălit asupra aliatei lor Rusia, fără măcar să declare război, fără măcar să declare că părăsesc Antanta…
Doar Republica Moldovenească era parte a Rusiei din 1812, se proclamase „părtaş cu aceleaşi drepturi a Republicii Federative Ruse” la 2 decembrie 1917.
Încă în 1977 într-o lucrare apărută conspirativ la Milano (Italia) C.C.Giurescu sublinia: „Basarabia a aparţinut timp de aproape jumătate de mileniu Moldovei — cu 500 de ani înaintea Principatelor unite şi de ‚Romînia’, al cărui hotar răsăritean, Nistrul, figurează în tratatele diplomatice încheiate de domnii ei cu ţarii Rusiei… Prin urmare, Basarabia a fost răpită Moldovei”. Iar nu inexistentei Romînii!
Astfel, academicianul romînesc C.C.Giurescu a confirmat concluzia academicianului moldovan Artiom Lazarev: „Basarabia (Moldova dintre Prut şi Nistru) nu a aparţinut niciodată nici juridic, nici de fapt, nici Principatelor unite, nici Romîniei” (Молдавская государственность и „бессарабский вопрос”. Кишинёв, 1974)…
După atacurile banditeşti de la Leova (7.12.1917), asupra părţilor Hînceştilor (20 — 22.12.1917), după încălcarea sfidătoare a Tratatului de alianţă din 4.08.1916, după năvălirea mişelească asupra Republicii Moldoveneşti, părtaş al Republicii Federative Ruse, la început de ianuarie 1918, Rusia Sovietică a rupt relaţiile diplomatice cu Romînia trădătoare la 13 ianuarie. Amintim doar cîteva crime ale regimului bestial de ocupaţie romînească.
„…Basarabia după năvălirea armatelor romîne a fost supusă unui regim extraordinar de abuziv, care e în afară de orice comparaţie… Au tăbărît trupele romîne şi a început măcelul nemaipomenit… Un locotenent tînăr, cam de 19 ani din escadronul căpitanului Dumitrescu, regimentul 4 roşiori, fălindu-se, mi-a povestit cum a împuşcat în satul Anfisovca 6 oameni…” (Din scrisoarea deputatului „de Basarabia” Al.Mîţă către prim-ministrul Romîniei Al.Vaida-Voievod. 25 decembrie 1919).
„…La 20 ianuarie trupele romîne, după 3 zile de lupte crîncene, AU OCUPAT BENDERUL… Bolşevicii (= apărătorii oraşului) au fost alungaţi peste Nistru. Pierderile (apărătorilor) se ridică la aproape 10 000 de morţi. — Comunicatul oficial al generalului E.Broşteanu cu ocazia OCUPĂRII BENDERULUI” (Şt.Ciobanu. Unirea…).
„…Căpitanul Firculescu din regimentul 10 roşiori, Divizia I cavalerie, care a omorît 9 locuitori din satul Drăgăneşti judeţul Soroca fără nici o judecată în februarie 1918, n-a fost anchetat…”. — Din Rapotul subcomisiunii de anchetă parlamentară a situaţiei din judeţul Bălţi (1920 — 1921). Semnat de deputatul I.Pelivan şi senatorul E.Popovici.
Rapoartele siguranţei, serviciilor de jandarmi, chiar şi ale unor prefecţi regăţeni, bunăoară a prefectului de Bălţi Ionescu, declaraţiile, adresările deputaţilor, senatorilor „de Basarabia”, cercetările comisilor de anchetă parlamentară a situaţiei dramatice din judeţele Bălţi şi Cahul arată cum a fost adusă la deznădejde populaţia Republicii Moldoveneşti sub călcîiul puhoaielor de cotropitori romîni, săbătăciţi în nemărginirea faptelor criminale: omoruri nejudecate, bătăti bestiale, torturi de neînchipuit, jefuiri totale („iau şi chelea de pe om”)…
Bine informată de dezmăţul criminal al ocupanţilor romîni, avînd în vedere că un mare număr de deputaţi şi senatori, curtea de casaţie a Romîniei se aflau la adăpost în Odesa, Rostov, Herson, Rusia a cerut Romîniei să se care din Basarabia. La 9 martie 1918 prim-ministrul şi ministru de externe al Romîniei Al.Averescu a semnat Convenţia ruso-romînă, obigîndu-se oficial prin acest act internaţional „SĂ CUREŢE BASARABIA ÎN 2 LUNI”. Dar ocuparea Kievului de nemţi şi înaintarea lor spre Odesa au făcut jocul ocupanţilor romîni, care cu mai multă sălbătăcie au chinuit sărmana „Basarabie”… Eforturile de eliberare continuau cu deosebită îndîrjire pe cale diplomatica şi prin lupta deschisă a populaţiei subjugate: răzmeriţele de la Băcioi, Grozeşti, Edineţ, Iablona Nouă ş.a., răscoalele de la Hotin (ianuarie 1919), Bender (mai 1919), Tatarbunar (septembrie 1924)…
A patra eliberare de către Rusia a Republicii Moldoveneşti.
Reamintînd (în nota din 26 iunie 1940, orele 22.00), că „în anul 1918 Romînia a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte a teritoriului ei, Basarabia…; că Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forţa a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată şi deschis în faţa întregii lumi…; Guvernul URSS a propus guvernului regal al Romîniei:
1. Să ÎNAPOIEZE Uniunii Sovietice Basarabia;
2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei…”.
După vechiul său obicei, Romînia a încercat să şmecherească răspunsul prin a nu spune direct că primeşte propunerea guvernului sovietic de a-i RESTITUI BASARABIA şi partea de nord a Bucovinei. Ignorînd sforăielile romîneşti, guvernul sovietic dixit, a propus scurt şi clar:
1. „În decurs de 4 (patru) zile la 28 iunie, începînd cu orele 10.00, să se evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele romîneşti!”.
Astfel, autorităţile romîneşti, mioape politic, crezînd, la 9 martie 1918, că înşală pe alţii, s-au prostitără ele singure. N-au binevoit în 1918 să-şi onoreze obligaţiile luate în ochii lumii — de „a curăţi Basarabia în 2 luni”, au ajuns să fugă, bocind, din Basarabia în 4 zile sub supravegherea neîndurătoare a trupelor mareşalului Gh.C.Jucov.
Acţiunea banditească a Romîniei — năvălirea a patru divizii romîneşti în ianuarie 1918 asupra Republicii Democratice Moldoveneşti fără scut de apărare s-a încheiat cu marea Ruşine a romînilor — hărmălaia de la punctele de trecere din Moldova în regat a romînimii cu calabalîcul jefuit, a romînilor tare viteji în „luptele” cu ţăranii moldoveni.
Aşa s-a înfăptuit, cu ajutorul Armatei Roşii, Marea Nădejde a moldovenilor — Marea Slobozenie a Moldovei şi a moldovenilor din cel mai sălbatic, cel mai înjositor, cel mai jefuitor regim — rromînesc, pe care l-au avut de suferit în îndelungata şi dramatica lor istorie.
Eliberarea „Basarabiei” la 28 iunie 1940 NU „este o urmare a cîrdăşiei cinice dintre Stalin şi Hitler”, cum răcneşte un ţaran devenit „istoric” cu „devotament paranoic” (vorba domniei sale) faţă de revanşismul romînesc. Rusia Sovietică încă în ianuarie 1918 a cerut retragerea imediată a agresorilor romîni din Republica Moldovenească, „parte a Rusiei Federative”. Această cerinţă legitimă, în buchea dreptului internaţional, a fost repetată — hotărît şi argumentat la toate forurile diplomatice convocate expres din 1919 pînă în iunie 1940.
La 9 martie 1918, constrînsă de fapte, recunoscînd că a săvîrşit un act agresiv împotriva Republicii Moldoveneşti, parte a RSFR, Romînia regală sub oblăduirea neamţului Ferdinand I a fost nevoită „să cureţe Basarabia în 2 luni”. Conjunctura geopolitică i-a îngăduit Romîniei să ignore prevederile acestui act internaţional. Dar obligaţia asumată — „de a curăţi necondiţionat Basarabia” — a rămas în vigoare.
De aceea „sublinierea de partea sovietică (în Protocolul adiţional Pactului de neagresiune dintre Germania şi Uniunea Sovietică) a interesului pe care-l manifestă pentru Basarabia” ESTE MAI MULT DECÎT JUSTIFICATĂ ISTORIC, JURIDIC, ETNIC ŞI POLITIC.
Declaraţia cum că Rusia în 1940 „a ocupat pămînturi romîneşti” este o aiureală o unor cipălăi de neserie, rusofobi ignoranţi din Adunarea parlamentară a Europei. Ştie o lume: Moldova şi Bucovina niciodată n-au aparţinut Romîniei.
Toate actele, toate luptele timp de 22 de ani, realitatea social-politică, regimul romînesc de administrare bestială, jefuitoare a „Basarabiei”, toate constatările, toate mărturiile, fixate chiar în documentele romîneşti, demonstrează că Actul de la 28 iunie 1940 a fost unul mult aşteptat, mult dorit, un act de adevărată slobozenie.
Faptele concrete: bătăi, schingiuiri, omoruri, siluiri, la care se dedau cu sălbătăcie jandarmii, poliţiştii, perceptorii, agenţii siguranţei, soldaţii şi ofiţerii romîni, au făcut ca moldovenii să urască pe totdeauna romînismul de peşteră, impus prin torturi, omucideri, jecmăneală… „Că cei mai mulţi dintre moldoveni, — mărturisea profesorul regăţean L.Mrejeru, mobilizat la ‚munca patriotică de romînizare a ‚Basarabiei’’, — din ‚Basarabia’ ne privesc ca pe nişte străini şi chiar cu ochi duşmănoşi, este pe cît de adevărat pe atît de dureros” (1918).
„Funcţionarii romîni au fost aceia, care au făcut ca denumirea de ‚regăţean’ să devine odioasă şi timp de două decenii (1918 — 1940), să înstrăineze provinciile” („Basarabia” şi Bucovina). — Iuliu Maniu, preşedintele Partidului naţional-ţărănesc romîn (1941).
„Pentru ţărănimea moldovenească numele ‚Romînia’ şi ‚romîn’ au devenit sinonime cu ‚duşman’, ‚asupritor’. În mintea ţăranului moldovan cuvîntul ‚jandarm’ însamnă ‚călău’, iar cuvîntul ‚perceptor’ însamnă ‚pungaş’… În judeţul Bălţi bătăile au luat o proporţie aşa de mare încît pare că au ajuns un întreg sistem de administrare. Bat militarii, bat jandarmii, bat perceptorii etc. Aşa-zisa intelighenţă nu se sfieşte să spună că ‚Romînia e ţara unde bătaia şi tortura sînt obiceiul pămîntului’, că ‚Romînia este o ţară semisălbatică…’”. — Din Raportul subcomisiunii de anchetă parlamentară în judeţul Bălţi (1920 — 1921).
„Şi cum băteau! Nu mai vorbim de trăgătoare şi de călcări în picioare… Îi spînzurau cu picioarele în sus şi îi băteau la tălpi. Adevăraţi sadişti! — Constată deputatul romînesc Al.Mîţă…
… Pînă la moarte şi în pămînt va duce această generaţie ura contra ŢÎGANILOR (subliniere Al.Mîţă) DE PESTE PRUT, cum zic ei…”.
25 iunie 2020
Vasile Stati,
doctor în ştiinţe istorice,
Preşedinte al Mişcării Patriotice Pro Moldova
P.S.:
FRAŢILOR, BINE-AŢI VENIT!
/De Ziua Eliberării 28 iunie 1940/
…Şi de-odată –
ZI DE VARĂ:
Soare şi lumină – afară,
Zare limpede-n cămară.
Pică vesteu dintr-odată
Şi pătrunde şi ne cată
Prin bordeiele de lut,
Prin căsuțele sărace –
Vine vestea asta-ncoace
Vine vestea cu noroc,
Ca o pajură de foc.
Şi-n floresc cărările,
Cînd răzbate zările
Şi răsună rîpile,
Cînd bate cu-aripile.
Vine vestea de la Nistru:
FRAŢII au trecut în stroi
Şi-au trecut de-acum spre noi.
Flutură în falduri vîntul:
SLOBOD satul,
SLOBOD tîrgul,
SLOBOD omul şi pămîntul!
Şi răsună cu tărie
Strigăt lung de bucurie
De la Nistru spre-asfinţit:
– FRAŢILOR, bine-ați venit!
– FRAŢILOR, bine-ați venit!
Andrei Lupan, 1940. Fragment
