Documente istorice: Limba Moldovenească — Mama limbii Româneşti /FOTO/

10c111

Partea 1: Limba Moldovenească — Mama limbii Româneşti

Limba moldovenească, moldava lingua este idiomul despre care s-a scris de acum în veacul al XVII-lea (Gr. Ureche, Miron Costin) şi la începutul secolului al XVIII-lea (Dimitrie Cantemir). Astăzi limba moldovenească, limba naţională a poporului moldovenesc, este limba de stat a Republicii Moldova.

Limba moldovenească este cea mai veche, ca glotonim, dintre limbile de la sud de Dunăre, de la sud şi de la Est de Carpaţi. În limba moldovenească s-au făcut primele traduceri de acum în veacul XVI, au fost scrise texte desfăşurate: istorii ale Moldovei, lucrări ştiinţifice etc.

Ea este singura din grupul său lingvistic, căreia i-au fost consacrate studii ştiinţifice „Pentru limba noastră moldovenească” (Gr.Ureche, 1635; M.Costin, 1677). Limba moldovenească este unica, vocabularul căreia este tîlcuit în alte limbi din secolul al XVII-lea: Dicţionarul grecesc-slavon-moldovenesc-latin de Nicolae Milescu-Spataru (1672), Vocabulario italiano-moldavo (1719) de Silvestro Amelio.

Primele mențiuni ale etnonimului moldovan se regăsesc în balada Miorița. Apărută la hotarul secolelor XIII-XIV, balada Miorița confirmă deja în această perioadă pînă la 1300 numele etnic „moldovan”, („unu-i moldovan”) era conștientizat ca însemn comunitar deosebit în raport de alte cocelctivități etnice. Este fără îndoială că membrii obștii moldovenești s-au numit pe sine moldoveni, iar limba lor moldovenească. „Cei din vechime, — scrie reputatul savant ieșean, academicianul Alexandru Zub — substituiau un termen (popor) prin celălalt (limbă), identificînd poporul cu limba pe care o vorbeau”. La fel, în secolul al XIX-lea marele savant B.P.Hașdeu nota, dictonul devenit o axiomă „Limba unui popor se confundă și se identifică cu naționalitatea sa”. Lingvistul J.Byick sublinia „Așa cum se cunoaște o Țară a Moldovei, se vorbește despre un neam al moldovenilor și despre o limbă moldovenească. De cînd? Din vechime și pînă în zilele noastre”.

La fel documentele cancelariei domnești a Moldovei emise în număr de 920 în perioada 1384-1503 (editate in colectiile de documente istorice) conțin circa 1000 de antroponime, toponime, apelative, forme verbale de vocabular moldovenesc, probe de necontestat ale afirmării limbii moldovenești scrise care se atestă documentar din 1392, cu 129 ani înainte de „scrisoarea lui Neacșu din Cîmpulung”, din 1521, considerată primul monument scris al limbii române.

Ștefan cel Mare niciodată nu și-a numit ţara sa Valahia, ci Moldova, numindu-se uneori „domn al Moldovei şi Valahiei” pentru ca el a avut, prin interpușii săi, adevărata putere nu numai asupra Moldovei, dar și asupra Valahiei.

Ca exemplu se pot vedea documentele cuprinse în colecția Documente privind istoria României, seria A. Moldova editate de Academia Republicii Populare Române și Ispisoace și Zapise publicate de Gh.Ghibănescu precum și multe alte documente de epocă în care permanent se scrie despre „domn al țării Moldovei” și „boierii noștri moldoveni”.

Moldovenii au numit întotdeauna limba lor moldovenească, iar ţara — Moldova. Vezi în această privință documentele (doc.1, doc.2, doc.3) din colecția Documente privind istoria Moldovei.

Astfel, putem afirma că limba moldovenească a precedat apariția celei valahe (române), lucru confirmat și de numeroase deosebiri între ele, remarcate încă din vechime. În 1648 mitropolitul Transilvaniei S.Ștefan scria că locuirtorii din moldova și Valahia „nu grăescu într-un chip”. Iar reputatul lingvist J.Byck constata „confruntarea celor mai vechi monumente de limbă oglindește o netă diferențiere teritorială”.

Din acest punct de vedere moldovenismele din actele cancelariei Moldovei constituie nu numai o dovadă a vechimii, caracterului de pionierat, ci și a priorității și superiorității vocabularului moldovenesc în comparație cu formele valahe scrise.

D.Cantemir tratează problema limbii moldovenești în lucrarea „Descrierea Moldovei”, capitolul IV, Despre limba sau graiul Moldovenilor, unde spune: » Istoricii arată osebite cugete pentru alcătuirea limbii Moldoveneşti, mulţi dintre dînşii zic că este alcătuită cu schimbare din limba latinească, fără de a fi împrumutată şi dela alte limbi; iară alţii zic, că este din cea italienească. Însă noi vom arăta temeiul despre amîndouă părţile, ca să poată cetitorul să înţeleagă adevărul mai cu amăruntul„. În continuare D. Cantemir menționează în permanență idiomul „limba moldovenească”, arătînd originea ei și înrudirea cu alte limbi.

În domnia lui Petru Şchiopul (1574-1577; 1578-1579; 1582-1591) limba moldovenească este introdusă oficial şi se foloseşte în Cancelaria Domnească a Moldovei.

De altfel în biblioteca domnitorului se aflau şi cărţi „traduse în limba moldovenească” — „O carte in folio, cu coperta din marochin roșu, Psaltirea lui David, tradusă din slavonește în moldovenește” (Psalter Davits aus den schlavonischen in die moldavische Sprach gezogen). Aceasta este una dintre cele mai vechi mărturii ale folosirii lingvonimului „limba moldovenească” în alte țări, în alte limbi.

Abundența și diversitatea cuvintelor moldovenești pătrunse în documentele oficiale confirmă plenar concluzia marelui istoric P.P.Panaitescu: „limba actelor cancelariei Moldovei poate fi caracterizată ca o limbă literară cultă cu caracter compozit”.

La fel academicianul G.Călinescu vine cu o concluzie de rigoare:»față de săracul dialect muntean, limba țăranului, mai seamă a moldovanului, este o treaptă superioară… Într-un cuvînt, sevele limbii vin mai ales din Moldova„.

În limba moldovenească au scris, proslăvindu-şi ţinutul natal, patria şi poporul, Vasile Pogor, Calistrat Hogaş, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, Mihail Eminescu, Ion Creangă, Alexei Mateevici, care, precum M. Eminescu, „au întrebuinţat formele moldoveneşti, fiind moldoveni”. Că M. Eminescu şi-a făurit nepieritoarea sa operă poetică sorbind cu nesaţ din izvorul viu al limbii moldoveneşti, că el preţuia mult vorbirea moldovenilor ne-o confirmă şi I. Slavici: „După părerea lui Eminescu cea mai dulce şi cea mai bogată în sunete este rostirea moldovenească”. Toţi scriitorii pomeniţi, ca şi M. Eminescu, I. Creangă, M. Sadoveanu ș.a. fiind moldoveni, erau purtători ai limbii moldoveneşti.

Drept dovezi suplimentare de netăgăduit ale particularităţilor deosebitoare — fonetice, gramaticale, lexicale ale limbii în care vorbesc moldovenii, ale dulcelui grai moldovenesc servesc lungile registre de cuvinte explicate ce însoţesc şi astăzi ediţiile româneşti ale operelor lui I. Creangă, M. Sadoveanu, C. Hogaş, M. Eminescu. În raport cu volumul creaţiei sale autentice, cel mai des este citat M. Eminescu. Lucrul este absolut firesc, întrucît, — cum a constatat şi academicianul Al. Rosetti, „Eminescu întrebuinţează în poeziile sale un mare număr de cuvinte şi de expresii din limba vorbită în Bucovina şi în Moldova”. Deci din limba moldovenilor, din limba moldovenească. Din cauza că acest „mare număr de cuvinte şi de expresii din limba vorbită în Bucovina şi în Moldova” nu este cunoscut sau nu este înţeles valahilor, în dicţionarele româneşti ele sînt categorisite „familiar” (de bucătărie, probabil), „popular”. În jumătatea a doua a veacului al XIX-lea „Prin întrebuinţarea unui număr de cuvinte şi de expresii din limba vorbită de popor, de oameni simpli (‚din Moldova şi Bucovina’), Eminescu a lărgit graniţele stilului artistic al limbii literare, conchide academicianul Al. Rosetti, — şi, în acelaşi timp, i-a dat caracteristicile geniului său”.

Limba Moldovenească — Mama limbii româneşti

Evident, aceste şi altele bine cunoscute dovezi deosebitoare nu afectează forma literară comună a vorbirii pe care moldovenii de vreo 700 de ani o numesc moldovenească, iar valahii au declarat de prin veacul al XIX-lea că e „românească”.

Concluziile lingviştilor N. Corlăteanu, N. Raevskii confirmă constatarea academicianului român Iorgu Iordan privitor la limba vie a moldovenilor în care şi-a făurit Letopiseţul Ion Neculce: „Limba vorbită dincolo şi dincoace de Milcov (hotarul dintre Moldova şi Valahia) prezintă particularităţi caracteristice fiecărei provincii… În ciuda caracterului local pe care îl avea, prin forţa împrejurărilor, graiul moldovenesc îndeplinea, pentru locuitorii provinciei unde se vorbea, rolul de limbă a întregului popor. (În notă I. Iordan precizează că observaţia se referă şi la graiul muntenesc). Graiul moldovenesc avea, prin urmare, o situaţie deosebită şi, aş zice, privilegiată faţă de vorbirea moldovenească de astăzi”.

Concluzia de mai sus, justă din toate punctele de vedere, I.Iordan a formulat-o în anii, cînd era la zenit creaţia patriarhului literaturii moldoveneşti M. Sadoveanu, cînd intrau în literatură moldovenii Nicolae Labiş, Victor Teleucă, Ion Druţa

În limba moldovenească au scris, proslăvindu-şi ţinutul natal, patria şi poporul, Vasile Pogor, Calistrat Hogaş, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, Mihail Eminescu, Ion Creangă,Alexei Mateevici — „moldoveni care au făcut invazie în istoria literaturii româneşti”, creatori, care, precum M. Eminescu, „au întrebuinţat formele moldoveneşti, fiind moldoveni”.

Dezbătînd problema epocii în care începe literatura română contemporană, Consiliul ştiinţific al Institutului de Lingvistică din Bucureşti a stabilit că, atît sub raportul conţinutului de idei cît şi ca limbă, literatura noastră contemporană începe în prima jumătate a secolului al XIX-lea cu scriitori grupaţi în jurul revistei „Dacia literară”. În centrul lor se situează M. Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Costache Negruzzi… Drept dovezi suplimentare de netăgăduit ale particularităţilor deosebitoare — fonetice, gramaticale, lexicale ale limbii în care vorbesc moldovenii, ale dulcelui grai moldovenesc servesc lungile registre de cuvinte explicate ce însoţesc şi astăzi ediţiile româneşti ale operelor lui I. Creangă, M. Sadoveanu, C. Hogaş, M. Eminescu.

Cuvinte, forme lămurite pentru valahi/români. Căci moldovenii le înţeleg, fiind plăsmuite de ei.

Prin urmare, cele menționate constutuie dovezi concludente pentru a considera valaha/româna dialect al limbii moldoveneşti. Această afirmație este confirmată și de alte numeroase fapte cum ar fi:

— de acum în veacul al XVII-lea s-au scris texte moldoveneşti desfăşurate: letopiseţul lui Gr. Ureche (1635), letopiseţul lui M. Costin (1675);
— primele studii de lingvistică moldovenească s-au scris tot în veacul al XVII-lea: Pentru limba noastră moldovenească (1635) de Gr. Ureche, Despre limba moldovenească (1677, în limba polonă) de M. Costin, pe această cale lingvonimul limba moldovenească pătrunzînd în circuitul ştiinţific european;
— operele scriitorilor moldoveni de după 1840 M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, C. Negruzzi, Al. Russo ş.a. au pus temelia limbii literare comună moldovenilor și valahilor.

Moldovenismele, preluate din dicționarele contemporane, inclusiv cele apărute în România, sînt completate cu pilde din Gr. Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, M. Eminescu, C. Hogaş, I. Teodoreanu, N. Labiş, din creaţiile lui P. Boţu, Gr. Vieru, V. Teleucă, A. Lupan, P. Zadnipru, Gh.V. Madan, N. Costenco, Ion Druţă ş.a. Cele mai multe exemple ilustrative sînt extrase din operele lui I. Creangă, M. Eminescu, M. Sadoveanu. În raport cu volumul creaţiei sale autentice, cel mai des este citat M. Eminescu. Lucrul este absolut firesc, întrucît, — cum a constatat şi academicianul Al. Rosetti. Din cauza că acest „mare număr de cuvinte şi de expresii din limba vorbită în Bucovina şi în Moldova” nu este cunoscut sau nu este înţeles valahilor, în dicţionarele româneşti ele sînt categorisite „familiar” (de bucătărie, probabil), „popular”. Adică formele, cuvintele, expresiile folosite de M. Eminescu, care „au îmbogăţit patrimoniul limbii naţionale” (Al. Rosetti) nu s-au învrednicit să fie considerate general româneşti, literare. Această discriminare a cuvintelor şi expresiilor moldoveneşti folosite de M. Eminescu nu ar trebui să lezeze conştiinţa naţional-lingvistică a moldovenilor. După cum ne învaţă DEX, popular înseamnă „creat de popor”, deci, în cazul lui M. Eminescu — de poporul moldovenesc. Popular mai înseamnă şi „specific acestui popor”, deci specific poporului moldovenesc. Astfel dicţionarele româneşti încă o dată confirmă concluzia lui Perpessicius „că Eminescu, moldovan fiind, va arăta o dispoziţie firească pentru formele obîrşiei sale, formele moldave”.

Creaţiile plăsmuite de cei mai înzestraţi reprezentanţi ai poporului moldovenesc de la Anonimul autor al baladei Mioriţa, de la Grigore Ureche pînă la Ion Druţă cuprind în sfera de investigaţie artistică istoria multiseculară a moldovenilor, obiceiurile locale şi viaţa cotidiană, nevoile şi nădejdile lor. Caracterul peren şi individualitatea spiritualităţii moldoveneşti rezidă în creaţia populară a moldovenilor, în dulcea limbă moldovenească, în care sînt înveşnicite firea moldovenilor, trăsăturile lor caracteristice etnopsihologice cu rădăcini imemoriale. „Cei mai buni scriitori ai noştri (…) sînt şi cei mai buni cunoscători ai limbii… Cei care au limba mai bogată şi mai frumoasă, toţi s-au împărtăşit din izvorul cel mai mare al limbii populare: Eminescu, Sadoveanu şi incomparabilul Creangă. Prozatorul cel mai mare — acest Creangă — e chiar din popor; scrie cum vorbeşte poporul” (G. Ibrăileanu). Adică moldoveneşte: a se vedea registrele de cuvinte moldoveneşti din ediţiile crengiene de la 1890 pînă astăzi.

Analizînd specificul lingvistic al Moldovei, academicianul I. Iordan conchidea: „Particularităţile regionale ale limbii lui I. Neculce sînt, în linii mari, aceleaşi ca ale graiului moldovenesc actual cu deosebiri mai mult cantitative decît calitative ce izbesc puternic…”.

Un alt exeget de faimă românească G. Călinescu conchidea, ridicînd pe prim plan farmecul, artistismul şi muzicalitatea, potenţele creatoare ale limbii moldoveneşti: „Graiul moldovenesc, prin moliciunea tonurilor sale, e de la sine artistic. Un Neculce, un Creangă în Muntenia sînt mai greu de aşteptat…”.

La marginea acestui foarte scurt pomelnic de adevăruri principiale e mai mult decît binevenită concluzia Consiliului Ştiinţific al Institutului de Lingvistică din Bucureşti, care a stabilit, „că sub raportul conţinutului de idei, cît şi ca limbă literatura noastră contemporană începe în prima jumătate a secolului al XIX-lea cu scriitorii grupaţi în jurul revistei Dacia literară, în centrul lor se situează M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, Al. Russo, C. Negruzzi, care au fost cei dintîi militanţi activi pentru unitatea limbii şi culturii noastre. Limba folosită de aceşti scriitori s-a impus ca limbă a literaturii noastre, fiindcă ea are la bază izvorul viu al graiului popular”. Din Moldova.

Însumînd, vom reaminti două concluzii formulate de mari autori români:

1. „Moldovei i se datoreşte cultura românească aşa cum este astăzi” (G. Ibrăileanu).

2. „Sevele limbii vin mai ales din Moldova” (G. Călinescu). Acest adevăr a fost exprimat plastic şi ingenios într-o poezie publicată în ziarul chişinăuian „Glasul Moldovei”:

Mama limbii româneşti

Fie el cît de mirific,
Fie cît de inventiv,
«Adevărul ştiinţific,
Este foarte relativ.

Veci de veci nu se mai schimbă
Ce ni-i dat de sus în dar,
Cearta noastră despre limbă
E-o furtună în pahar.

Nicăieri nu sînt pe lume
Două limbi cu-acelaşi nume,
Dar sînt, drept nu-totdeauna,
Două nume pentru una.
Unii zic că e otravă,
Dar de stai să te gîndeşti,
Limba noastră cea moldavă-i
Mama limbii româneşti.

Pavel Starosti

Fără îndoială, vocabularul, variantele semantice, fonetice, examinate în lucrare, inclusiv cele, sau, mai ales, acele cuvinte moldoveneşti care au devenit cvasigenerale pe arealul lingvistic est-carpatic şi sud-carpatic, nu afectează comunitatea fondului lexical peren, a structurii gramaticale şi a originii limbii naţionale moldoveneşti şi a limbii naţionale româneşti, inteligibilitatea lor reciprocă la nivel literar.

Păstrîndu-şi fiecare individualitatea şi caracteristicile fiecărei naţiuni, limba naţională moldovenească şi limba naţională românească îşi dezvoltă continuu calitatea lor supremă comună — de a rămîne reciproc inteligibile.

Sursa: http://moldovenii.md/md/news/view/section/542/id/9041

Partea 2: Tipărituri vechi moldovenești (Foto)

Tipărituri vechi moldovenești (Foto)

1) Grigore Ureche „Letopisețul Țării Moldovei”

Pentru limba moldovenească

Așijderea și limba noastră den multe limbi ieste adunată și ne ieste amestecat graiul nostru cu al vecinilor de prinprejur, măcar că de la Răm ne tragem, și cu ale lor cuvinte ni-s amestecate. Cum spune și la predosloviia leatopisețului celui moldovenescu de toate pre rîndu: ce fiindu țara mai de apoi ca la o slobozie, de prenprejur venindu și discălecîndu, din limbile lor s-au amestecat a noastră: de la rîmleani, cele ce dzicem latină, pîîne, ei dzic panis, carni, ei dzic caro, găina, ei dzic galena, muieria, îi dzic mulier, femeia — femina, părinte — pater, al nostru — noster, și altile multe din limba latinească, și de-am socoti pre amănuntul, toate cuvintele le-am înțelege.

2) ÎNVĂŢĂTURĂ ÎNSUŞI STĂPÎNITOAREI MĂRIRI ECATERINEI II. Către orînduita Epitropie peste alcătuirea arătării a unii noao LEGIUITOARE CONDICĂ. Tălmăcită pre limba moldovenească, şi tipărită prin îndemnarea luminatului Gheneral Feldmareşal şi a fel de fel de ordine Cavaler şi poruncitoriul Armiei cei dintîi, GRAF PETRU ALEXANDROVICI RUMIANŢEV cu toată osîrdia şi cheltuiala Preasfinţitului Mitropolit a toată Moldavia CHIRIU GAVRIIL ; care s-au tălmăcit de Toma vel logofăt. Al anii de la Hristos: .. avgust: ..

3) Orînduială pentru sfinţirea bisericii, Iaşi 1809

ACEASTĂ ORÎNDUIALĂ Pentru sfinţirea bisericii… s-au tălmăcit acum întîiaş dată de pre limba slovenească pre limba moldovenească. În zilele Marelui însuşi stăpînitoriului şi prea Blagocestivului Împărat ALECSANDRU PAVLOVICI a toată Rossia
Şi s-au dat în tipariu acum a doua oară / Cu voia şi Blagoslovenia Preasfinţiei sale Chiriu Chir GAVRIIL MITROPOLIT şi Exarh a Moldaviei, Valahiei şi a Basarabiei. — Iaşi, 1809.

4) Instrucţie în scurt, Iaşi

Instrucţie în scurt de Prinţipurile igienismului sau a sistemii morizoniane, şi de întrebuinţare a doftoriei universale de vegetaluri compusă după sistemul igienistic Tolhausen tălmăcită în limba moldovenească de D. Camenariul C. Veisa Iaşi : În Tipografie S. Mitropoliei

5) Alcătuire înaurită a lui Samuil Ravvi jidovului, mustrînd rătăcirea jidovilor. Acum întîi tălmăcită pre limba moldovenească de Toma vel logofăt prin osîrdia preacinstitului dumisale Ioan Cantacozino vel vis fiul răposatului Iordache vel logofăt în vremea stăpînirii a prea puternicii, şi prea milostivii ÎMPĂRATRIŢII a toată Rosia ECATERINII a II; tipăritu-s-au această carte cu toată cheltuiala dumisale numitului vel vis; prin blagoslovenia a preasfinţitului Mitropolit a toată Moldavia Chiriu Chir Gavriil întru așa tipografie în Iaşi la anul de la HS: … dechemvrie: ..

6) Gramatica teologhicească, Iaşi

GRAMATICA TEOLOGHICEASCĂ
Scoasă în limba moldovenească de pe Bogoslovia lui Platon,…

CUVÎNT ÎNAINTE

Către Cetitoriu…
…Pentru aceasta m-am îndemnat, de a scoate această cărticică pre limba noastră moldovenească, pentru învăţătura pravoslavnicii credinţe…

7) Slujba, Iaşi 1815

SLUJBA LA pomenirea Sfîntului slăvitului mare glăsuitoriului PROROC ISAIA care s-au alcătuit de prea cuviosul arhimandrit şi dascăl Chir Teodorit și s-au tălmăcit în limba moldovenească de dumnealui Chir Iordache grămăticul;

Cu voia şi blagoslovenia preasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit a toată Moldavia Chirio Chirio Veniamin şi o au dat în tipariu cu a prea cuvioşiei sale cheltuială.

8) Adunare de ofisuri şi dezlegări în ramul giudecătoresc, Iaşi 1844

Adunare de ofisuri şi dezlegări în ramul giudecătoresc, slobozite de la întronarea preaînălţatului domn Mihail Grig. Sturza, pînă la anul 1844, iulie 9, cercetate, din poronca Înălţimii Sale, de o Comisie speţială şi publicate de Dimitrie Hasn.

ÎNALTA REZOLUŢIE
Prin Postelnicie se va face cunoscut consultatorilor, că în limba Franţuzească poate fi numai corespondenţia diplolamaticească, iar în toate celelalte, trebuie a se întrebuinţa, după pilda de mai înainte, limba moldovenească, şi de acum înainte corespondenţia, în pricini giudecătoreşti, va urma cu Logofeţia Dreptății.
În 25 Iulie, 1834

9) Curioznică, Iaşi 1785

Curioznică şi în scurt arătare celor ce iubesc a cerca vrednice învăţături din fiziognomie. Tălmăcită di pe limba nemţească în cea rusească, cum şi pe limba aceasta moldovenească. Iaşi 1785

10) Scurtă rusească gramatică, Chişinău 1819

„Scurtă rusească gramatică, cu tălmăcire în limba moldovenească, pentru ucenicii Seminariei Chișinăului, și alte altor școale din Basarabia, cu adăogirea cuvintelor și a dialogurilor, ce să întrebuințează mai adeseori în limba rusească și moldovenească. Chișinău. În Tipografia Mitropoliei Chișinăului. Anul 1819.

Pentru scoaterea cuvintelor

Scoaterea cuvintelor arată ieșirea, feliurimea, și schimbarea cuvintelor. Cuvintele sînt proaste sau alcătuite, începătoare sau scoase. Prost cuvînt este acela, care se alcătuiește din vreun cuvînt, adecă: cest-cinste, hleabă-pîine, voda-apă. Alcătuit cuvînt este acela, care să alcătuiește din doao sau vro cîteva cuvinte, adecă:cestoliubie — iubire de cinste, hleabopașestvo — arăturile pentru pîine, vodopadă — cădere de apă.”

11) De ale casei voarbe rusești și moldovenești, Iași, 1789

12) Amfilohie Hotiniul, De obște gheografie, Iași, 1795

„De obște gheografie pe limba moldovenească scoasă de pe Gheografie lui (Claude) Buffier, după orînduiala care acum mai pre urmă s-au așezat în Academie de la Parizi.

Acum întîi tipărită: în zilele Prea Luminatului, și Prea Înălțatului Domnului nostru Alexandru Ioan Calimah V(oie)v(o)d.

Cu blagoslovenia, și cu toată cheltuiala Preasfințitului Mitropolit a toată Moldavia, Chirio Chir: Iacov. Întru a Preasfinției Sale tipografie, în Sfînta Mitropolie, în Iași.”

13) Catihisis, Viena 1777

Acest de iznoavă tipărit Catihisis s-au tălmăcit şi s-au diortosit prin Ștefan Atanasievici, întîiul slavenesc şi moldovenesc Canţelist al Consistoriumului C. C. Bucovinii Viena, 1777

14) Chiriacodromion, Chişinău 1860

Nichifor, Arhiepiscop. Chiriacodromion sau Cuvinte morale la toate Evangheliile Duminicilor peste an… Tălmăcite pe limba Moldoveneasca întocmai cu ceale tipărite la anul 1819 în / Tipografia Preasfințitului Sinod în Moskva în limba Slăvineasca, de învăţaţii Dascali / Gherontie şi Grigorie ce au fost mai în urmă Mitropolit al Ţării Romîneşti şi tipărite în Tipografia Episcopiei în Buzeu. Iară de pe aceasta sau tipărit în Tipografia Casei Arhiereşti, la anul de la naşterea lui Hs,1860.

15) Învăţătură, Chişinău 1863

Învăţătură, scoasă din Pravilele Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi, care se dă în scris de la Arhiereu Preotului celui de nou Hirotonisit, ca să o cetească adeseori. S-au tălmăcit din limba slavonească în limba moldovenească, şi s-au tipărit acum a treia oară în Tipografia // Casei Arhiereşti în Chişinău la anul 1863,// în luna lui iunie. Ed. a 2-a. —Chişinău: Tipografia Casei Arhiereşti, 1863.

16) Гурие [Гросу], Архимандрит. Букоавна молдовиняскэ / алкэт. де миссионерюул Епархиал Архимандритул Гурие. — Кишинэу : Тип. Епархиалэ, 1909

17) Acatistul, Chişinău 1860

„Acatistul / Preasf[i]ntei Stăpînei noastre / Născătoarei de Dumnezeu / Bucuria tuturor scirbiţilor./ / S-au tipărit din nou de pe cărticica tălmăcită din limba rusească pe cea / moldovenească de arhimandritul Natail [Danilevskii], / tipărită în Chişinău, la anul 1860. —Chişinău: Tipografia Eparhială, 1909”

18) Regulamentul organic al Moldovei

art.421: „Cursul tuturor învăţăturilor va fi în limba moldovenească, nu numai pentru înlesnirea sholerilor şi cultivarea limbii şi patriei, ce încă şi pentru cuvîntul că toate pricinile publice trebuie să se tractarisească în această limbă, pe care locuitorii o întrebuinţează şi în serbările bisericeşti”.

19) Contele F. v. Karaczay în lucrarea sa etnografică „Die Moldau, Wallachey, Bessarabien und Bukowina. Neueste Darstellung dieser Länder, nebst Kupfern, verschiedene Trachten derselben vorstellend” (Wien 1818):

„Locuitorii ţării se numesc pe sine „moldoveni” şi nu „rumîni”, precum cei din Valahia, susţinînd că n-ar fi urmaşii romanilor
şi că ar fi locuit provincia înainte de venirea acestora„.(p. 8)

„Limba comună a ţării este moldoveneasca, iar în Valahia, limba valahă, numită şi romana, fiindcă e socotită cu toată sinceritatea o fiică degenerată a vechii limbi latine”. (p. 33-34)

„Aceasta [limba moldovenilor la timpul respectiv, n. n.] este un amestec straniu al unui dialect slav cu limba latină şi cea italiană, nu fără bogăţie şi nici fără armonie sonoră, avînd deosebit de mulţi diftongi. Ea se foloseşte pentru scris şi pentru tipar. Limba curţii şi a înaltei societăţi este însă exclusiv greaca. Cineva s-ar înşela amarnic dacă ar crede că s-ar putea descurca cu limba ţării la curtea principelui Moldovei sau al Valahiei. Aceasta este aproape dispreţuită de cei din înalta societate, şi foarte mulţi greci, precum însuşi principele de atunci al Moldovei, Calimachi, sau principele Caragea din Bucureşti, nu o vorbesc deloc.” (p.34-35)

20) Critil și Andronius, Iași, 1794

„Acum întîi tipărit, în zilele Pre Luminatului și Pre Înălțatului Domnului nostru, Mihaiu Constandin, Suțul Voievod, cu mila lui Dumnezeu, Domn Țării Moldaviei. Cu blagoslovenia și toată cheltuiala Preasfinții Sale Chiriu Chir Iacob [Stamati] Arhiepiscop și Mitropolit Moldaviei. Pre cît s-au putut tălmăci noao capete pînă acum, de pre limba grecească, pre limba noastră moldovenească s-au dat în tipariu, în tipografia Preasfinții Sale, cea din nou făcută, în Sfinta Mitropolie, în Iași.

21) Triod, Iaşi, 1747

„Fireşte ce lege dreaptă mă sileşte pre mine (prea înălţate şi de Dumnezău credincioase Doamne), ca să închin măririi tale cu datorita cinste şi evlavie pre acest de suflet folositoriu Triod, care acum cu cheltuială nu puţină vruiu ca să tipăresc, pre limba moldovenească, spre săvîrşita înţelegere, şi urmata folosinţa lăcuitorilor Ţării aceştia…”

22) Pomelnicul de la Voroneţ, 1775

„am cercaşi am adus dascăl ca acela în numita mănăstire pe sfinţie sa, chir Vartholomei Madzerianul, arhimandritul, carele în multe dzile s-au ostenit, au tălmăcit, au tîlcuit şi au scris acest pomelnic, după orînduiala ce arată gios:
1. Au tălmăcit di pi sîrbiia şi au scris // pe moldoveniia tot pomelnicul acela și de acmu tuturor moldovenilor le va fi cu înţelegere…”

23) Nicolae Costin, Ceasornicul domnilor

„Cartea ce să cheamă Ceasornic domnilor, izvodit întîiu den vechile a Rîmului istorii, din cărţi streine scos pre limba moldovenească de răposatul Neculai Costin, ce-au fost vel log(ofăt). Iară acmu de iznoavă cu poronca şi cu cheltuiala măriei Sale luminat domnului nostru Io Nicolae Alexandru coevod şi oblăduitoriu Ţării Moldovei, s-au scris în oraş, în Iaşi, în anul de zidirea lumii 7222 (=1713)

24) Primul dicționar moldovenesc-rusesc, editat în Moldova în anul 1789.

ÎN SCURT

Adunare numelor după Capetile ce s-au așezat cu doao Limbi întru folosul celor ce vor vrea a învăța limba Rusească și Moldovenească.

Tipărit la Iași.

25) Gramatica teologhicească

Amfilohie Hotiniul, Iaşi 1795, partea expoziţiei din Casa lui Dosoftei din Iaşi

„Grammatica teologhicească.

Pe limba moldovenească.

Cu întrebări și răspunsuri Povăţuitoare cătră credinţa evangheliei și mai întîi pentru cunoştinţa Dumnezeirii şi a însuşi omului pre sine.”

26) Cuvîntelinic Ruso-Moldovnesc, partea I-ia şi a II-a,

Daţco Petr Antonov, Editura di Stat a Moldovii Tiraşpolea anu 1930

Sursa: graiesc.md, http://moldovenii.md/md/news/view/section/11/id/20052

 







Добавить комментарий