În una din nenumăratele „istorii ale romînilor”, plodite la Chişinău, se scrie despre „acţiunile politice şi militare comune ale domnitorilor Ungrovlahiei/Munteniei, Moldovei şi a principilor Transilvaniei”. Din păcate, autorii nu aduc nici o dovadă în sprijinul declaraţiei despre careva „acţiuni ‚politice’, chiar şi ‚militare’ comune” ale Ungrovlahiei/Munteniei. Relaţiile acestor două ţări au fost cu totul altele…
La 1432 domnul Ungrovlahiei Vlad Dracul se stropşea la braşoveni (în Transilvania): „Вы добре знаете что за приятели мне молдовене… Того ради я поручил моим слугам ходить там и где найдут молдовене, их хватать, забрать что имут и ко мне привезти…”.
În 1470 Radul cel Frumos, domnul Ungrovlahiei, reproşa braşovenilor (în Transilvania) că vînd arme moldovenilor (moldaviensibus).
Politician clarvăzător, Ştefan al III-lea cel Mare, scrutînd cu atenţie evoluţia evenimentelor din perimetrul carpato-balcanic, enumerînd năvălirile basarabilor/ ungrovlahilor/muntenilor asupra Moldovei, începînd cu 1400, mai ales cele de după 1469, invazia turco-ungrovlahă din 1475, avea tot temeiul, în ajunul unei noi campanii antimoldoveneşti a osmanilor împreunaţi cu ungrovlahii, să transmită la 11.06.1476 braşovenilor (în Transilvania): „voiesc aceştia (ungrovlahii/muntenii) pieirea noastră şi a întregii creştinătăţi şi sînt supuşi turcilor”.
Din circa 40 (patruzeci!) de „situaţii conflictuale” ‒ ciocniri armate, represalii, campanii de război, bătălii sîngeroase dintre Valahia (Muntenia) şi Moldova enumerate în volumul „Moldova, 1359-1859. Spicuiri din istoria statului de sine stătător” (Bucureşti, 1998) ‒ 21 (douăzeci şi una) a avut loc în timpul domniei lui Ştefan al III-lea (cel Mare).
Prima a fost năvălirea valahilor (muntenilor), împreunaţi cu turcii, în al 12-lea an curgător al domniei lui Ştefan, în 1469. Ultima ‒ pe perioada acestei domnii! ‒ în 1485, cînd valahii, de-a valma cu turcii, au ars şi prădat Moldova pînă la Suceava. În urma asocierii valahilor cu turcii şi tătarii, unirii şi colaborării lor strînse (încă din 1420!) şi creării unui front antimoldovenesc cu scopul de a-l detrona pe Ştefan cel Mare, de a supune Ţara Moldovei, de a hăcui părţi din teritoriul ei, valahii, cot la cot cu turcii şi tătarii, au răpit şi au lăsat la hatîrul otomanilor în 1484 Chilia, Cetatea Albă şi teritoriile din preajma lor.
Valahii erau mai cruzi şi mai periculoşi chiar decît turcii. Mărturisea cu amărăciune Ştefan cel Mare prin solul său Ioan Ţamblac (8.05.1477): „Dacă vrăjmaşul ar fi fost singur, n-ar fi fost aşa de rău, dar el a poruncit să vină şi cealaltă Valahie (l’altra Valahia), de-o parte, şi tătarii de altă, iar el însuşi a venit în persoană cu toată puterea lui şi ma-u înconjurat din trei părţi şi m-au găsit singur pe mine…”
Precizează cronicarul polon Ian Dlugosz: „Singura mîngîiere sultanului era că Basarab, voievod al Munteniei, mulţumită căruia turcii începuseră acel război, îi ajuta cu toţi oamenii lui, cu hrană şi cu de toate la orice nevoie pe turci, care prăpădeau Moldova cu foc şi pară. Oastea munteană, avînd aceeaşi limbă şi aceleaşi obiceiuri cu moldovenii şi cunoscînd toate tainele pămîntului acela, îl lovea cu mult mai rău decît turcii”.
Însuşi sultanul Mahomed al II-lea mărturisea solului polon Martin Chorazicz, că „voievodul Munteniei şi împăratul tătăresc au fost acei care-l împinseseră şi-l aţîţaseră cu soli şi rugăminţi să facă acest război” (împotriva Moldovei, 1476).
Iată cum redă acest eveniment dramatic pentru Moldova şi moldoveni, participantul nemijlocit la această bătălie Ştefan cel Mare. Urmează un adevărat model de tratare obiectivă a unui eveniment cu urmări defavorabile pentru narator şi poporul său. Un adevărat model de istorie sinceră:
„Io Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod. În anul 1476 iar al domniei sale al 20-lea an curgător, ridicatu-s-a puternicul Mahmet, împăratul turcesc cu toate puterile sale răsăritene, şi încă cu Basarab voievod numit Laiotă, a venit cu el, cu toată ţara sa basarabenească. Şi au venit să prade şi să ia Ţara Moldovei; şi au ajuns pînă aici, la locul ce se zice Pîrîul Alb. Şi noi, Ştefan voievod, şi cu fiul nostru Alexandru, ieşit-am înaintea lor aici şi am făcut cu ei mare război în luna iulie 26; şi cu voia lui Dumnezeu au fost biruiţi creştinii de către păgîni şi au căzut aici mulţime mare de oşteni moldoveni…” (Din Inscripţia pe biserica ridicată pentru pomenirea celor căzuţi în Bătălia la Valea Albă, 1496).
Mărturiile reproduse din acte vechi, din cronici locale şi străine ne dovedesc că istoria Moldovei trebuie completată cu un capitol obligatoriu, dacă vorbim de adevăr istoric, şi anume Frontul antimoldovenesc al Turciei, Valahiei şi tătarilor — factor hotărîtor al ruinării şi răşluirii Moldovei.
Să cercăm documentele…
1. La sfîrşitul anului 1469 o armată munteană (valahă), avînd sprijinul beilor turci, încearcă să cucerească Chilia, aflată în stăpînirea moldovenilor. Invadatorii au fost respinşi. Aceasta a fost prima invazie a valahilor sprijiniţi de turci asupra Moldovei lui Ştefan cel Mare (al patrulea atac valah după întemeierea Moldovei).
2. În februarie 1470, drept răspuns la atacul valaho-turc din anul precedent, Ştefan întreprinde o expediţie în Valahia. Oastea moldovenească pradă şi arde Brăila, Oraşul de Floci, judeţul Ialomiţa (27 februarie).
3. În primăvara anului 1471 domnul Valahiei Radu cel Frumos porneşte o campanie în Moldova pentru a răzbuna atacul lui Ştefan cel Mare din anul precedent. Armata moldovană condusă de Ştefan cel Mare surprinde, la 7 martie, la hotarul Moldovei, lîngă tîrgul Soci pe invadatorii valahi, provocîndu-le o grea înfrîngere.
4. În noiembrie 1473 se desfăşoară campania lui Ştefan cel Mare în Valahia cu scopul de a-l înlocui pe Radu cel Frumos, supus Porţii Otomane, cu Laiotă Basarab. Armata moldovană pătrunde în Valahia pe la Milcov, înaintînd pe la Rîmnicu Sărat, Buzău şi Gherghiţa. În zilele de 18 — 20 noiembrie lîngă pîrăul Vodna a avut loc încleştarea hotărîtoare (Bătălia de la rîul Vodna sau de la Cursul Apei). Ştefan cel Mare înfrînge armata Valahiei. De aici ostile moldovene înaintează spre Tîrgşor, apoi spre sud-vest pentru a ajunge în capitala Valahiei; valahii se retrag.
5. La 24 noiembrie 1473 Ştefan cucereşte cetatea Dîmboviţei şi instalează domn pe Laiotă Basarab. Scrie Grigore Ureche la Letopiseţul Ţării Moldovei: „… Iară Ştefan Vodă s-au pornit după dînsul (Radu cel Frumos) cu toată oastea sa. Şi într-această lună 23 au încunjurat cetatea Dîmboviţa şi într-aceea noapte au fugit Radu vodă din cetate, lasă pre doamnă-sa Măria şi pe fiica sa Voichiţa şi tot ce au avut şi s-au dus la turci. Iară Ştefan vodă, miercuri 24 ale aceştii luni, au dobînditu cetatea Dîmboviţa şi au întratu într-însa şi pre doamna Radului vodă şi pre fiică-sa Voichiţa o au luat-o luişi doamnă şi toată avuţia lui şi toate veşmintele lui cele scumpe şi visteriile şi toate steagurile lui… Iară pe Basarabă (Laiotă) vodă l-au lăsatu domnu în Ţara Muntenească şi au domnit o lună”. Aşadar, Ştefan cel Mare l-a bătut crunt de 5 ori (1469-24 nov. 1473) pe Radu cel Frumos pînă a se hotărî a-l alunga din scaunul domnesc al Valahiei.
6. La 28 noiembrie 1473 turcii încearcă să readucă la tronul Valahiei pe Radu cel Frumos. Armata turcă (circa 13.000 de oşteni), alături de care lupta şi în un corp muntean (valah) — circa 6.000 de oşteni, suferă o mare înfrîngere din partea lui Ştefan cel Mare; cei circa 2.300 de prizoneri au fost traşi în ţeapă.
7. Radu cel Frumos, domnul Valahiei, în fruntea unei armate de 17.000 de turci şi 12.000 de munteni (valahi) înlătură pe Laiotă Basarab, reia domnia Valahiei (23.12.1473), apoi pătrunde în Ţara Moldovei, jefuind şi prădînd pînă la Bîrlad.
8. Cu sprijin de la Ştefan cel Mare, Laiotă Basarab pătrunde în Valahia şi, după înlăturarea lui Radu cel Frumos, reia (martie, 1474) scaunul domnesc valah. Instalat la domnia valahă cu atîtea jertfe din partea moldovenilor, valahul Laiotă Basarab trădează cauza antiotomană.
9. Ştefan cel Mare organizează (octombrie, 1474) o expediţie de pedepsire a
domnului Valahiei Laiotă Basarab, care trecuse de partea turcilor.
10.Un corp de oaste valah condus de Laiotă Basarab însoţind armata turcească năvăleşte (ianuarie 1475) asupra Moldovei (Lupta de la Vaslui).
11. Sultanul turc Mahomed al II-lea în fruntea unei armate de 120.000 de oşteni, sprijinit de oastea valahă (12.000 de oşteni) năvăleşte (iulie, 1476) asupra Moldovei (Bătălia de la Valea Albă sau Războieni). „… Moldovenii… pînă la moarte să apăra, nici biruiţi dintre arme, ci stropşiţi de mulţimea turcească, au rămas dobînda la turci… Şi a fost scîrbă mare a toată ţara şi tuturor domnilor şi crailor di prinprejur, dacă auziră că au căzut moldovenii suptu mîna păgînilor… Scrie la letopiseţul nostru (cel moldovenesc) că la acest războiu ce au fost la Valea Albă, au fostu şi Basarabă vodă cu muntenii, venit întru ajutorul împăratului turcescu, pe care toţi domnii de prinprejur îl cuvînta de rău, zicîndu că n-au fostu în ajutor crucii şi creştinătăţii, ce păgînilor şi duşmanilor” (Grigore Ureche).
12. Ştefan cel Mare pătrunde (octombrie, 1476) în Valahia, pune stăpînire, la început de noiembrie, pe Tîrgovişte. În locul lui Laiotă Basarab, care fuge la turci, este pus domn Vlad Ţepeş.
13. La 16 noiembrie 1476 armata moldoveană cu cea transilvăneană cuceresc Bucureştii. În decembrie însă Laiotă Basarab, ajutat de turci, revine în Valahia, alungă pe Vlad Ţepeş şi ocupă tronul.
14. În noiembrie 1477 Ştefan cel Mare pătrunde în Valahia, îl biruie pe Laiotă Basarab şi instalează la domnie pe Basarab cel Tînăr (Ţepeluş), care, în scurt timp, trece de partea turcilor, trădînd cauza antiotomană.
15. În mai ‒ iunie 1480 Ştefan cel Mare întreprinde o campanie în Valahia cu scopul de a-l alunga pe Basarab cel Tînăr, fostul său protejat, care trecuse de partea turcilor; în acelaşi timp un corp de oaste transilvăneană se aliază cu moldovenii. Deşi Basarab cel Tînăr este înfrînt, el se menţine în scaunul domnesc valah.
16. Ştefan cel Mare surprinde şi înfrînge (8.07.1481) într-o luptă grea armata valahă, condusă de Basarab cel Tînăr, sprijinit de o armată otomană condusă de Ali bei şi Skender bei (Bătălia de la Rîmnic), care pătrunseseră în Moldova şi prădaseră „pînă sub Lunca cea Mare”. În această luptă a căzut eroic Şendrea, cumnatul domnitorului Moldovei. „… Cu mila lui Dumnezeu şi cu ruga Preacistii şi a tuturor sfinţilor şi cu ajutorul sfîntului şi a marelui mucenic Procopie au fost biruiţi muntenii şi mulţime de inşi fără număr au perit şi toate steagurile lor au luatu şi mulţi boieri au picat” (Gr.Ureche).
17. Drept represalii, Ştefan cel Mare pătrunde în Valahia (septembrie 1481) alungă pe Ţepeluş şi-l înlocuieşte cu Vlad Călugărul, fiul lui Vlad Dracul. Scrie în Letopiseţul de la Bistriţa al Ţării Moldovei: „Iar domnitorul Ştefan Voievod au pus muntenilor domn pe Vlad voievod Călugărul, care mai apoi au făcut vicleşug asupra domnului Ştefan, căci dăduse ajutor turcilor, cînd au mers de au luat cetăţile şi au prădat ţara”.
18. O puternică armată otomană trece (27.06.1484) Dunărea pe la Isaccea, face joncţiune cu armata Valahiei, condusă de Vlad Călugărul, care a trădat cauza antiotomană, şi cu un corp de oaste tătar. Hoardeie turco-valaho-tătare asediază la 6 iulie 1484 Chilia apărată de moldovenii conduşi de pîrcălabii Ivanco şi Maxim. După 8 zile, la 14 iulie, cetatea este cucerită de invadatorii turco-valaho-tătari.
19. La 5 august 1484 turcii împreunaţi cu valahii, ajutaţi de tătari cuceresc Cetatea Albă, apărată de moldovenii conduşi de pîrcălabii Gherman şi Oană. Este pentru prima dată, cînd din trupul Moldovei au fost rupte şi luate în stăpînire străină cetăţi şi teritorii moldoveneşti.
20. Folosindu-se de lipsa din ţară a lui Ştefan cel Mare (aflat în Polonia), turcii, conduşi de beiul Ali, însoţiţi de sateliţii lor valahi (munteni) conduşi de Vlad Călugărul, năvălesc asupra Moldovei (19.09.1485), valahii de-a valma cu turcii prădînd şi arzînd ţara pînă la Suceava; invadatorii sînt nevoiţi să se retragă în faţa lui Ştefan cel Mare, care îi urmăreşte pînă în apropierea Chiliei.
21. Armata turcă invadatoare condusă de Bali beg Malcoci Oglu, paşă de Silistra, a fost înfrîntă de oastea lui Ştefan cel Mare la Cătlăbuga (16.11.1485). Apoi a năvălit asupra Moldovei Bali beg, aducîndu-l pe pretendentul la tronul Moldovei Hronoda. Dar Ştefan Voievod i-a bătut la Şcheia (8.03.1486)…
Aşadar, mărturiile documentare editate la Bucureşti, bogata istoriografie moldovenească în limbile slavonă, polonă, germană, actele ţărilor vecine, ale curiei papale, cronografia moldovenească în limba moldovenească dovedesc fără putinţă de tăgadă, că de acum din 1429 şi în continuare „muntenii hicleni (= trădători), azi „romîni”, împreunaţi cu osmanii s-au năpastit zeci de ori ca „să prade şi să ia Ţara Moldovei”. În cele din urmă, anume hiclenii (= trădătorii) munteni, azi „romîni”, împreună cu osmanii, au fost primii, care au hăcuit o treime din teritoriul naţional moldovenesc ‒ Sudul Moldovei.
Vasile Stati