2. «Noi – «ei». Moldoveni şi basarabi/ungrovlahi
Individualizarea unei comunităţi etnice se conturează în urma antitezei «noi» – «ei», în cazul nostru: est-carpaticii (moldovenii) şi sud-carpaticii (basarabi/ungrovlahi…) cu condiţia obligatorie că fiecare parte a opoziţiei este conştientiezată. Adică are un nume al său, confirmat de repere istorice, culturale, lingvistice…
Spaţiul carpato-nistrean este aşezat între lumea/civilizaţia slavonă pravoslavnică, în afara Imperiului rîmlean.
Zona sud-carpatică vreo 170 de ani (101 – 271) s-a aflat sub dominaţie rîmleană.
Contextul geografic, migraţiile din Balcani la nord de Dunăre; din Europa Centrală (Saxonia, Boemia) şi din răsărit (Rusia de Sud-Vest) în teritoriul nistreano-carpatin au avut consecinţe fundamentale pentru apariţia unor noi comunităţi cu trăsături aparte.
Moldovenii şi basarabii (atestaţi în documente din veacul XIV pînă în a doua jumătate a secolului XIX ungrovlahi, munteni) ar fi trebuit să aibă interese comune, să trăiască în pace acolo, unde istoria le-a hărăzit să se afirme, să-şi desfăşoare, după putinţi, viaţa naţională.
În ciuda acestor realităţi, anumite dihonii iscate după 100 de ani de existenţă, s-au adîncit şi s-au lărgit în rezultatul apucăturilor acaparatoare ale cîrmuitorilor sud-carpatici, a încercărilor de subminare a temeliilor Statului Moldovenesc, promovate cu îndîrjire de slugilile romînismului de esenţă nazistă. (Prima intervenţie a ungrovlahilor (azi «romîni») în Moldova a avut loc în 1400!).
Pentru a ne forma o judecată dreaptă asupra situaţiei, care astăzi, mai mult ca oricînd, îngrijorează o bună parte a Europei, ar trebui să cunoaştem, mai întîi, cauzele tensionărilor şi să folosim, atent şi respectuos, mijloacele de apropiere dintre naţiunea moldovenească şi cei care s-au numit basarabi, ungrovlahi, munteni de-a lungul istoriei.
Cum ne învaţă istoricul romîn L.Boia, «Trebuie să ştim despre ce vorbim/scriem şi, mai ales, să nu ne grăbim a ne proclama prejudecăţile drept adevăruri generale şi imuabile (mold.: neschimbătoare)».
Este inteligent să reţinem «absenţa pînă în plin secol al XIX-lea a unui termen generic, modern, care să definească teritoriile întorlocate Moldova dintre Carpaţi şi Prut (fără Bucovina!) şi Valahia» pînă în 1920. Cu toată scîrba lui Ioan-Aurel Pop, profesorul L.Boia scrie apăsat, ceea ce ştie toată lumea: «Ceea ce îi complexează pe romîni este lipsa timp de o mie de ani a unui stat romînesc, este lipsa unor tradiţii politice (naţionale, lingvistice, culturale!), comparabilă cu a naţiunilor vecine». Întîi de toate, comparabilă cu a naţiunii moldoveneşti! (Istorie şi mit… 2011. P. 207).
Este inteligent să ştim că tămbălăul de la 1 decembrie1918, boit «unire», «a fost consecinţa înfrîngerii Austro-Ungariei în Primul Război Mondial». Memento: Turtucaia, Cireşoaia… şi trădările (rom.: «întoarcerile armelor»)…
Romînii, chiar şi academicienii învăţaţi, ar putea şti, în sfîrşit, că ei «nu pot studia pe «romîn – romînesc», decît în măsura, în care monumentele scrise conţin aceste cuvinte» (E.Stănescu, 1964). Cuvîntul «rumînească» apare abia în 1521 şi 1602 în două texte private! Se dovedeşte astfel, că din 1330 pînă 1862 sud-carpaticii nu ştiau cum se cheamă ţara lor!
«La 1800 nu exista încă nici cuvîntul Romînia!» (L.Boia. Romînia ţara de frontieră… 2002. P. 64).
Sud-carpaticii la 1800 nu ştiau, că vor fi porecliţi «rromîni»…
Nenorocirea romînilor (de la 1862 încoace) este că nu vor, sau nu-i ajunge capul, să recunoască adevărul. Romînii preferă sa stea cu Minciuna la masă (Al.Vlahuţă).
Invita Minerva (lat.), în ciuda Minervei (zeiţa înţelepciunii la romani), adică, dispreţuind adevărul, romînii se încăpăţinează, cu toată nepriceperea, să facă istorie, lingvistică, etnologie, desconsiderînd chiar înaintaşii proprii: I.Bogdan, D.Onciul, Sextil Puşcariu, N.Iorga, P.Panaitescu, Al.Philippide, S.Pop, Iorgu Iordan, G.Călinescu, G.Ibrăileanu, Em.Petrovici, Al.Graur, Jacques Byck, Heimann Tiktin, Lazăr Șăineanu, I.-A.Candrea, Ilie Bărbulescu, Ov.Densuseanu, A.Oţetea, C.C.Giurescu, M.Sadoveanu…
Marele noroc al moldovenilor de la răsărit de Prut, cu toate urgiile, pierderile, nevoile, este că ei n-au făcut parte din ceea ce din 1862 şi pînă în iunie 1920 s-a numit «Romînia» – cu toate vînzările/trădările/«întoarcerile armelor», cu furluarea permanentă a valorilor străine, cu deznaţionalizarea cu sila (= «omogenizarea») minorităţilor – a celor pe care «croitorii» de la Paris în iunie 1920 i-au băgat sub ochinca romînească…
Moldovenii de la răsărit de Prut nu s-au bălăcit în mocirla culturală a «elitei» romîneşti, care socoate că Ţiganiada lui I.Budai-Deleanu (1812 – 1875) este «operă a literaturii romîne, prima ei capodoperă comparabilă cu creaţii europene de valoare universală!!!».
„Capodoperă romînească de valoare universală”, pentru că «ţiganii reprezintă în primul rînd pe romîni!!!».
Aşa e scris! Aşa e tipărit la 1997!
Moldovenii de la răsărit de Prut au avut şi mai au posibilitatea, dacă vor, să cunoască literatura rusă, cultura Rusiei, să studieze şi să compare capitole întregi despre istoria Moldovei din sintezele lui N.Caramzin, M.Soloviov, V.Cliucevskii, Andrei Lîzlov… Pentru că moldovenii, ca şi strămoşii lor, cunosc limba rusă…
Parafrazînd un vers al lui Alexei Mateevici, vom sublinia:
Noi, moldovenii, cu basarabii/muntenii
N-am avut şi nu avem nimic de împărţit…
Niciodată! Nicicînd!
Iar străluciţii învăţaţi romîni ţin una:
«Moldovenii sînt romîni…»
Are dreptate Ion Luca Caragiale: «Romînul este dăştepţi!».
Informaţiile istorice, etnice, lingvistice demult publicate şi larg răspîndite dezvăluie caracterul expansionist dintotdeauna al istoriografiei romîneşti, care recurge la orice şmecherii, pînă la falsificarea grosolană, la minciunirea totală pentru a nu admite existenţa moldovenilor, a spiritului naţional moldovenesc – moldovenismul.
Îmflînd balonul «ideologiei de stat romîneşti», istoricii romîni nu se sfiesc a împrăştia păreri contrare chiar evidenţei ştiinţifice. De pildă:
- «Romînii s-au născut în mileniul I a erei creştine, începînd cu secolele I – II…» (Ioan-Aurel Pop, 2012);
- «Asupra Basarabiei romînii aveau un drept de netăgăduit» (Lucian Boia, 2002);
- «La 1812 Basarabia era alcătuită în marea majoritate din romîni» (L.Boia, 2015)… (Atunci cînd «romîni» nu existau nici măcar în Ungrovlahia/Muntenia!)…
şi multe alte aiureli politico-ştiinţifice romîneşti…
Bunăoară, «Între ţările istorice (?) locuite de poporul «romîn» (Care? De cînd?): Transilvania, Moldova şi Ţara «romînească» legăturile au fost permanente (!), neîntrerupte (!) şi multilaterale (!)» – DRH D. I. P. V.
Atît de «permanente», «neîntrerupte» şi «multilaterale», încît culegerea de acte DRH B. Ţara romînească, vol. I. (1247 – 1500) nici o dată nu pomenește Moldova! Nici în comentarii!
Ameţiţi de romînismul milenar şi planetar, politicienii şi istoricii romîni îmflă băşica ideologică: singura naţiune în Moldova sînt «romînii» – «dogmă propagată ca o formulă matematică» (D.Onciul).
În lipsă totală de dovezi, istoricii tare romîni ticluiesc tîmpenii cu titlu de unicat. Pentru confirmare: «Romînii din Basarabia sînt romîni, … fiindcă, pur şi simplu, sînt romîni» (L.Boia, 2015). Ce dovezi mai vreţi?! Sau alte modele de «ştiinţă» curat romînească…
Căderea Ţaratului romano-bulgar (1241) a condus, afirmă istoricul foarte romînesc
Șerban Papacostea, «la alcătuirea ţărilor (?!) romîne (?!) în veacul XIV. Spontan (?!), cea dintîi şi-a luat (De unde?!) numele de Ţară romînească – o nouă atestare a romanităţii şi a conştiinţei locuitorilor ei; cea de a doua creaţie politică a romînilor (?!) nord-dunăreni (de fapt, «creaţie politică» est-carpatică) şi-a luat (?!) şi ea, deîndată ce şi-a desăvîrşit unitatea, numele de «Ţară romînească». Ceva mai tîrziu Roman Muşat, după ce a încheiat (?!) procesul de constituire a statului romînesc (?!) de la răsărit de Carpaţi, şi-a luat acelaşi nume de «ţară romînească»» (Șerban Papacostea, 1971).
Aşa fac ştiinţă şi politică – curat romînească! – somităţile istoriei romîneşti de tipul lui Ioan-Aurel Pop, şerban Papacostea – dispreţuind cu înfumurare concluziile de netăgăduit ale înaintaşilor.
Prestigiosul lingvist (şi etnolog) romîn Al.Philippide încă în 1928 în opera sa fundamentală Originile romînilor constata: «Moldova şi Valahia nu au nici o legătură genetică».
În anii 30 ai veacului trecut N.Iorga în vol.III al Istoriei romînilor sublinia: «Totul este deosebit între aceste două ţări – Moldova şi Valahia – care la început nici nu se ating».
Teoreticianul romînesc al romînizării romînilor romînizaţi romîneşte Adolf Armbruster a rămas trăsnit, aflînd că «noţiunile «romîn», «limba romînă» nefiind ancorate în conştiinţa populară, ci un rezultat al lecturii operelor umaniştilor străini, NU FAC PARTE DIN FONDUL AUTOHTON AL CONȘTIINŢEI ROMANITĂŢII LA ROMÎNI» (Adolf Armbruster. Romanitatea romînilor. Ed. a II-a. Bucureşti, 1993. P. 205). Punctum.
Vasile Stati
/va urma/